Antena LIVE

Curs valutar

ELVEŢIA: Un tren a deraiat! Două vagoane sunt suspendate într-o prăpastie

Un tren de pasageri a deraiat în cantonul elveţian Graubuenden, în apropiere de localitatea Tiefencastel, din estul ţării

De la 13.08.2014, 18:24
WhatsApp

Un tren de pasageri a deraiat în cantonul elveţian Graubuenden, în apropiere de localitatea Tiefencastel, din estul ţării

UPDATE 18:00: "O parte din tren a deraiat, antrenată de o alunecare de teren", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al companiei, Simon Rageth, fără a oferi mai multe detalii.

Accidentul s-a produs la ora locală 12.45 (10.45 GMT) pe un versant montan spre care accesul nu se poate face decât pe jos.

Autorităţile locale spun că incidentul este unul grav şi cel mai probabil s-a produs din cauza unei aluncări de pe versant. Primele imagini arată cel puţin două vagoane care sunt suspendate într-o râpă împădurită.

Trenul circula pe ruta Chur-St. Moritz, aparţine companiei feroviare Rhaetain şi avea la bord peste 200 de persoane, transmite ATS, conform Antena3.

Din primele informaţii, reiese că doar câţiva pasageri au fost răniţi şi ei au fost transportaţi la spital pe calea aerului. Nicio persoană nu are viaţa pusă în pericol, declară Peter Faerber, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Un reprezentant al poliţiei locale spune că accesul la locul accidentului se face anevoios. Patru elicoptere au adus primii salvatori. Celelelalte echipaje de poliţie, pompieri şi medici încearcă să ajungă aici traversând pădurea.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elvetia tren deraiat prapastie vagoane extern pericol
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024