Vladimir Putin, comentariu ironic despre renumărarea voturilor în România. Ce a declarat preşedintele rus
Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu, relatează EFE, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 02.12.2024, 19:29"Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor", a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune.
EFE precizează că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.
Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial
Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar 2.740 de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea, reaminteşte agenţia spaniolă de presă.
Curtea Constituţională din România a validat luni seară primul tur al alegerilor prezidenţiale, respingând solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.