A câștigat un concurs de Miss care i-a schimbat viața. Apoi, a făcut acest gest cutremurător
O tânără din Thailanda a câștigat un concurs de Miss, cu potențialul de a-și schimba viața. Apoi, a venit și a îngenunchiat în fața mamei sale
De Redactia Observator la 30.10.2015, 13:19O tânără din Thailanda a câștigat un concurs de Miss, cu potențialul de a-și schimba viața. Apoi, a venit și a îngenunchiat în fața mamei sale. Imaginea s-a viralizat pe rețelele de socializare.
Mint Kanistha, o tânără de 17 ani din Thailanda, a crescut într-un mediu sărac. Mama sa se ocupă cu colectarea și vinderea gunoaielor reciclabile, iar din banii aceștia a întreținut familia.
Mint nu a fost rușinată niciodată de familia sa, nici de modul în care își câștigau banii. După ce a câștigat concursul de Miss, care ar putea să îi aducă un viitor mai luminos și mai asigurat din punct de vedere financiar, tânăra a făcut un lucru emoționant.
A venit și i-a mulțumit mamei sale, îngenunchind chiar în fața tomberoanelor.
Thailandezii și mulți asiatici în general își arată recunoștința îngenunchind. Mint nu a ezitat să facă acest lucru în cartierul murdar unde s-a născut.
Tot ce am azi se datorează mamei mele. Amândouă ne-am câștigat traiul muncind cinstit, prin urmare nu am de ce să mă simt inferioară, a spus tânăra.