Cine a fost PETRACHE POENARU, cel după care e denumită STAȚIA DE METROU prin care trec MII DE STUDENȚI?
Invenţia stiloului îi aparţine lui Petrache Penaru,un român care a obținut în Franța brevetul de invenție, la 25 mai 1827
De Redactia Observator la 12.10.2015, 13:52- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Invenţia stiloului îi aparţine lui Petrache Penaru, un român care a obținut în Franța brevetul de invenție, la 25 mai 1827. Instrumentul său de scris a fost iniţial înscris în Almanahul Invenţiilor cu titlul "la plume portable sans fîn, qui s'alimente elle-meme avec de l'encre", ceea ce s-ar traduce în română prin "pana portabilă care nu se termină şi care se alimentează singură cu cerneală".
Invenția românului a fost perfecționata în anul 1880 de către americanul Lewis Edson Waterman, care a obținut un nou brevet și a ajuns în timp un industriaș prosper. Astăzi, stilourile Waterman, care îi poartă numele, sunt cunoscute în întreaga lume.
Două defecte de-ale lui Poenaru: nu știa să mânuiască nici pistolul, nici pumnalul
Inventatorul stiloului are o biografie care iese din tipare. Născut în anul 1799, într-o comună din județul Vâlcea, Petrache Poenaru și-a făcut studiile la Craiova, iar, după absolvire, a muncit în cadrul Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, a poposit la București, unde a predat greaca veche la școală Mitropoliei. În scurt timp, Poenaru ajunge "conțopistul" Tudor Vladimirescu, adică secretar, după ce colegii îl pârâseră lui Vladimirescu că nu știe să mânuiască nici pistolul, nici pumnalul, ci numai condeiul.