Antena LIVE

Fugar, salvat de doi pescari, în Australia. Bărbatul dezbrăcat se urcase într-un copac, deasupra unui lac plin cu crocodili

Doi pescari din Australia au avut parte de o întâlnire mai puțin obișnuită, când, într-una dintre ieșirile lor au observat un bărbat dezbrăcat, deasupra unui lac plin cu crocodili.

De la 06.01.2021, 16:11

Cam Faust și Kevin Joiner se aflau la pescuit când au auzit strigăte de ajutor venind din direcția unui copac. Cei doi au observat printre crengi un bărbat dezbrăcat, deasupra unui lac cu crocodili, scrie CNN. Ulterior, cei doi au aflat că bărbatu fugise de poliție. 

“Am auzit un strigăt așa că ne-am apropiat și i-am spus individului că îl vom ajuta”, a declarant unul dintre pescari pentru 9News.

Fugarul, Luke Voskresensky în vârstă de 40 de ani, avea picioarele umflate, tăieturi pe tot corpul și era plin de noroi. Bărbatul fusese arestat și urma să ajungă în fața judecătorilor pentru un jaf armat, însă a ajuns într-o situație și mai neplăcută. 

Cei doi salvatori au declarant presei că bărbatul fugar stătuse în acel copac de patru zile. Fugarul le-a cerut pescarilor apă și mâncare, apoi le-a povestit că a supraviețuit hrănindu-se cu melci. 

Bărbatul a primit o bere rece din partea pescarilor și o pereche de pantaloni. 

Ulterior, bărbatul a ajuns pe mâna oamenilor legii care l-au dus la spital pentru tratarea rănilor. 

“Luke se află la spital, încătușat, și cu doi polițiști care îl păzesc”, a spus Faust. 

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024