Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Istorie în imagini: Cum a fost transformată haina unui copil de acum 300 de ani, găsită în cripta Bisericii din Huedin

O piesă vestimentară descoperită în cripta Bisericii Reformate din Huedin a fost restaurată într-un mod uimitor de experţii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. Aflaţi mai jos care este povestea dolmanului.

De la 18.10.2021, 12:22
WhatsApp
Haina unui copil de 6 ani, găsită în cripta Bisericii din Huedin, readusă la viaţă de Muzeul National de Istorie a Transilvaniei Facebook / Muzeul National de Istorie a Transilvaniei

Specialista care a scos la lumină veşmântul de copil din secolul 17 este Mihaela Chetrari, restaurator textil al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. Pentru munca excepţională pe care a depus-o, aceasta a primit Premiul de Excelență la Salonul Naţional de Restaurare Craiova 2021, ediția a XVI-a.

„În urmă cu exact doi ani, vă arătam niște poze cu descoperirile din cripta de la Biserica Reformată din Huedin, unde coordonator de lucrări arheologice a fost dr. Csók Zsolt. Erau niște haine de copil nobil din secolul 17, botoșei de mătase, bonetă, perniță, dar și un dolman din brocart. Poate vă întrebați, după ce se întâmplă o astfel de descoperire, ce se întâmplă cu piesele astea. Ei bine, ele ajung în laboratoarele de restaurare ale MNIT, unde specialiștii noștri își pun măiestria la bătaie pentru ca noi să vă putem arăta istoria în forma ei senzațională”, a transmis Muzeul National de Istorie a Transilvaniei într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Haina a trecut prin mai multe procese de restaurare pentru a ajunge la forma ei finală, pregătită pentru a fi expusă în muzeu pentru cei dornici să afle mai multe despre istoria României. Dolmanul era acoerit cu „o cantitate semnificativă de pământ și vegetație provenită din ritualul de înmormântare cât și de mucegai și resturi humice”. Piesa a avut de asemenea nevoie de mai multe intervenţii pentru stoparea degradării evolutive, după ce a fost scoasă din mediul înhumării.

“Suntem mândri de descoperire, de rezultate și de ce putem să vă arătăm. Să vă spunem mai multe despre piesă: dolmanul este o piesă vestimentară tridimensională, realizat dintr-o țesătură brocart din mătase de culoare verde cu motive vegetale dispuse în registre verticale late de 4,5 cm. Părțile componente ale dolmanului au fost asamblate cu cusături manuale realizate din fire din mătase cu punct înaintea acului. Piesa se afla într-o stare relativ bună pentru o textilă arheologică. Fiind scos din criptă, dolmănașul era acoperit cu o cantitate semnificativă de pământ și vegetație provenită din ritualul de înmormântare cât și de mucegai și resturi humice.

Pe acelaşi subiect

Condițiile de mediu și procesele chimice apărute în timpul descompunerii materiilor organice existente în interiorul criptei, scoaterea piesei din mediul de înhumare și mutarea în spațiul de carantinare au determinat modificări ale fibrei ce au dus la schimbarea culorilor în brun, îmbătrânirea și pierderea parțială a materialului de bază și a firelor de asamblare, deshidratarea și fragilizarea fibrei. Piesa a necesitat intervenții pentru stoparea degradării evolutive. Pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat analize de laborator, dar și analize macroscopice ale țesăturii, prin care s-a determinat tipul de țesătură și firele din structura acesteia.

În urma analizelor, s-a constatat că țesătura este un brocart din mătase. Țesătura a fost puternic afectată de depozitele masive de pământ și de produșii proveniți în urma procesului de descompunere a materiilor organice, era rigidă și deshidratată, prezenta pe suprafața ei depozite de mucegai. După curățare, pe suprafața țesăturii s-au putut observa zone lacunare de dimensiuni reduse, rărirea materialului, schimbarea culorii în brun, pete închise la culoare, deshidratarea și fragilizarea fibrelor textile.

Felicitări colegilor care au adus la suprafață istoria pentru ca noi să vă putem spune istoria... pe față”, se arată de asemenea în postare.

Al cui a aparţinut dolmanul de copil 

În cripta de la Biserica Reformată din Huedin au fost găsite, potrivit Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, au fost descoperite osemintele a opt membri care au făcut parte din familia Bánffy, "Huedinul fiind unul dintre centrele domeniale importante ale acestei familii nobiliare". În timpul cercetărilor au fost găsite mai multe piese vestimentare, podoabe din aur şi argint aurit. Toate obiectele au fost transportate ulterior pentru restaurare în cadrul muzeului. 

"Este o descoperire extrem de importantă și foarte rară", se arată într-o postare de Facebook a insistuţiei. 

Dolmanul ar fi aparţinut unui băieţel de aproximativ 6 ani care a făcut parte din familia Bánffy. Experţii în restaurare de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvanie presupun că ar fi fost unul dintre fiii baronului Bánffy Farkas, care a trăit între 1700 și 1761.

În ciuda faptului că nu sunt încă cunoscute detalii exacte despre identitatea copilului sau a altor obiecte descoperite în cripta bisericii, restauratorii muzeului promit că vor face tot posibilul pentru a aduce în faţa tuturor celor interesaţi de istorie întreaga poveste: "Cercetările pieselor continuă și, așa cum v-am promis și când le-am descoperit, când vom avea povestea întreagă, sigură, v-o vom spune. Istoria e a noastră, a tuturor, nu o ținem ferecată în sertare și depozite".

Larisa Andreescu

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...

istorie biserica huedin haina copil descoperire muzeu national transilvania
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024