Zeama de varză, leac oltenesc care ”ne drege” după sărbători
Dacă aţi făcut excese în prima zi de Crăciun, trebuie să ştiţi că există un remediu care să vă pună urgent pe picioare! Leacul e folosit în special în satele din Oltenia şi trebuie pregătit din timp.
De Cristina Oprea la 26.12.2020, 18:04În satul doljean Palilula, zeama de varză este leacul ideal pentru orice. Greață, excese alimentare, mahmureală, toate trec cu ea. Iar dacă zeama de varză este combinată cu brânzeturi din lapte de bivoliţă, efectul este garantat.
Cristina Oprea, reporter Observator: Un caş proaspăt din lapte de bivoliţă, zeamă de varză, praz şi murături. Este tot ce ne trebuie ca să ne revenim după mesele copioase de Crăciun.
Tocmai de aceea, atât zeama de varză, cât şi brânzeturile trebuie preparate din timp, astfel încât - de sărbători - să existe un stoc.
Inclusiv nutriționiștii spun că zeama de varză are multe beneficii pentru organism. Este bogată în substanţe nutritive şi vitamine care ajută la fortifierea sistemului imunitar, la revitalizare şi tonifiere.