"Fetiția nu a murit imediat". Micuța Elena, ucisă și îngropată de mama ei în Catania, a fost înjunghiată de 11 ori
Elena, copila de nici 5 anișori ucisă de propria mamă și îngropată pe un câmp din Catania, în Italia, a fost înjunghiată de 11 ori. Este concluzia înfiorătoare a medicilor legiști, după efectuarea autopsiei la morga spitalului Cannizzaro.
De Veronica Micu la 19.06.2022, 14:45Atenție, informații cu puternic impact emoțional!
Fetița a fost lovită de 11 ori cu un cuțit de bucătărie, iar "decesul nu a fost imediat". Sunt primele rezultate ale autopsiei efectuate de medicul legist Giuseppe Ragazzi, la morga spitalului Cannizzaro din Catania. "Moartea copilului s-ar fi produs la mai bine de o oră după masa pe care fetița o luase la grădiniță, în jurul orei 13.00", se mai arată în concluzia specialistului italian, potrivit Corriere della Sera.
Între timp, judecătorul de instrucție, Daniela Monaco Crea, a validat arestarea Martina Patti și trimiterea ei după gratii. Femeia, apărată de avocatul Gabriele Celesti, a recunoscut că și-a ucis fiica și a făcut totul singură. Tânăra de 23 de ani susține că și-a dus fiica pe câmp, la câteva sute de metri de casa familiei, unde a ucis-o, iar mai apoi a îngropat-o.
Mama criminală inventase răpirea copilei
- Tatăl Elenei, fetiţa de aproape 5 ani, ucisă de mamă şi îngropată pe un câmp din Catania: "E un monstru, ura...
- Elena, o fetiță de nici 5 anișori, a fost ucisă de mama ei și îngropată pe un câmp din Catania. Femeia...
- Doi parașutiști s-au prăbușit de la zeci de metri înălțime, după ce s-au ciocnit în aer, pe un aerodrom din...
Reamintim că luni după-amiază, polițiștii din Catania au început să o caute pe Elena del Pozzo, o fetiță de aproape 5 ani, după ce mama ei anunțase că micuța fusese răpită de trei bărbați înarmați, la scurt timp după ce o luase de la grădiniță. La nici 24 de ore distanță, însă, anchetatorii aveau să facă o descoperire înfiorătoare.
Marți dimineață, în timpul unor percheziții la locuința familiei, mama fetiței, Martina Patti, s-a prăbușit și a început să plângă. La scurt timp după aceea, ea i-a condus pe carabinieri la locul unde ascunsese cadavrul fiicei sale.
Mobilul oribilei crime: mama ucigașă era geloasă că micuța se atașase de noua iubită a tatălui ei
Martina Patti a mărturisit crima, fiind arestată pentru omor și ascundere a unui cadavru. Atenție, informații cu puternice impact emoțional!
Le-a povestit anchetatorilor că și-a înjunghiat fetița de mai multe ori cu un cuțit de bucătărie, a băgat cadavrul copilei în mai mai mulți saci negri, pe care i-a îngropat pe un câmp din Mascalucia, o comună din provincia Catania, nu departe de locuința familiei.
Motivul oribilei crime? "Poate fi gelozia față de noul partener al fostului concubin, dar și din cauza afecțiunii pe care Elena o manifesta față de femeie", spun ofițerii italieni. Despre aceste lucruri, însă, Martina Patti "n-a spus nimic. A rămas vagă, de parcă nu și-a dat seama ce a făcut. Parcă ar fi spus 'Am făcut-o, dar nu știu de ce'".
Cadavrul copilei, găsit îngropat pe un câmp, la câteva sute de metri de casă
Trupul fără viață al micuței Elena a fost găsit marţi dimineaţă, pe un teren agricol, la câteva sute de metri de casa în care locuia cu mama ei. Cu o zi în urmă, Martina Patti raportase răpirea copilului de către trei bărbați înarmați, imediat după ce a luat-o pe fetiță de la grădiniță.
Niciun alt martor, în afară de ea. Nu a sunat imediat la poliție, ci a plecat mai întâi acasă. Apoi a alertat autoritățile, spunând că fata ei a fost răpită. Anomalii care i-au determinat pe carabinieri să facă presiuni asupra femeii. După ore întregi de interogatoriu, femeia a mărturisit fapta și i-a condus pe carabinieri la locul unde a ascuns cadavrul micuței.
Ultima îmbrățișare, înainte de crimă
Camerele de supraveghere au filmat momentul în care Martina Patti își îmbrățișează pentru ultma dată copila, înainte de crimă. S-a întâmplat când tânăra de 23 de ani a mers să-și ia fetița de la grădiniță. La scurt timp, italianca a omorât-o pe micuță, apoi a îngropat cadavrul pe câmp.
Înregistrarea video a fost făcută publică de carabinierii din Catania.
Elena ar fi împlinit 5 anișori luna viitoare, în iulie.