O adolescentă violată a fost ignorată de oamenii legii luni întregi. Poliţiştii l-au acuzat însă pe tatăl fetei care l-a înjunghiat pe violator, în Israel
O adolescentă, în vârstă de 16 ani, care a fost violată, a fost ignorată de oamenii legii luni întregi, se arată într-un raport.
De Monica Palade la 20.10.2021, 11:03Timp de mai multe luni, poliţiştii din sudul Israelului i-au ignorat plângerea fetei, însă, l-au arestat pe tatăl copilei, după ce l-a înjunghiat pe presupusul agresor al tinerei.
De cealaltă parte, oamenii legii se apără şi spun că victima nu a fost cooperantă şi că nu au reuşit să îl identifice. Postul de televiziune Channel 13, care a relatat cazul, susţine că identitatea violatorului era cunoscută în comunitate şi că poliţiştii nu l-au reţinut sau chestionat, după ce a fost înjunghiat de tată şi externat din spital.
Tatăl arestat pentru că şi-a făcut dreptate singur
Mai mult, se spune în raport, poliția a chestionat-o tot pe fată ca un posibil complice al înjunghierii, ceea ce a traumatizat-o şi mai mult. Fata, în vârstă de 16 ani și membru al mișcării de tineret Bnei Akiva din Yavne, a povestit cum bărbatul a atacat-o, a bătut-o și a ținut-o cu forța în timp ce a violat-o.
- Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de...
- O fetiță a fost violată de patru tineri, într-o casă părăsită din Galați. Au filmat tot și publicat...
- Fată de 13 ani, violată și sugrumată de trei colegi de școală care i-au aruncat trupul la o groapă de gunoi,...
Poliția a contestat acuzaţiile, spunând că oficialii au organizat imediat o întâlnire cu anchetatorii și angajaţii sociali, după ce violul a fost raportat în iulie.
„În timpul ședinței, victima a refuzat să continue procedurile de investigație și, ca atare, o decizie a fost luată de toate părțile de a continua să se ocupe doar de aspectul bunăstării", se menționează în declarația poliției.
Poliția a adăugat că atunci când a fost chemată din nou pentru interogare, după înjunghiere, poliția a găsit „discrepanțe serioase în mărturia ei și ea a refuzat să răspundă la alte întrebări, astfel încât să nu putem certifica identitatea atacatorului”.
Raportul nu a arătat clar dacă fata și familia ei neagă afirmația poliției conform căreia ea a fost necooperantă în cadrul anchetei.