Ludovic Orban, chemat în BEx-ul PNL după afirmațiile privind parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis
Ludovic Orban ar putea să dea socoteală în fața colegilor din PNL, după afirmațile referitoare la ruperea parteneriatului cu președintele Klaus Iohannis, fostul lider liberal urmând să fie invitat la ședința noului Birou Executiv al PNL de marți.
De Ana Maria Ghiarasim la 28.09.2021, 09:29Noului Birou Executiv al PNL, ales la sfârşitul săptămânii trecute, se reuneşte marţi în prima şedinţă, în care, conform afirmaţiilor preşedintelui partidului Florin Cîţu, fostul lider Ludovic Orban ar urma să fie invitat pentru a-şi explica afirmaţiile referitoare la ruperea parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis.
Întâlnirea dintre Orban şi Cîţu, în cadrul Biroului Executiv programat pentru ora 15:00, este prima după ce fostul preşedinte PNL a făcut declaraţi extrem de dure la adresa succesorului său şi a modului în care acesta a ajuns preşedinte al PNL, dar şi la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.
“Florin Cîţu nu înţelege un lucru. Chiar dacă a ajuns cum a ajuns...dacă aş fi în locul lui mie mi-ar fi ruşine să ajung preşedintele PNL aşa cum a ajuns el. Florin Cîţu nu înţelege un lucru, că nu va mai fi prim-ministru sau dacă va rămâne prim-ministru va rămâne din mila PSD, iar să rămâi prim-ministru din mila PSD, înseamnă să îţi baţi joc de toţi simpatizanţii PNL care din ce în ce mai puţini cred în Florin Cîţu şi se întreabă oare ce s-a întâmplat cu PNL de a putut să mizeze pe un om care practic a devenit pentru un număr uriaş de cetăţeni o persoana non grata”, a fost una dintre declaraţiile făcute luni de Ludovic Orban, scrie news.ro.
Ludovic Orban a anunțat public ”încetarea parteneriatului cu Klaus Iohannis”
Orban ar urma să fie chemat în faţa conducerii partidului pentru declaraţia de la Congresul PNL, după alegerea lui Florin Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului.
„În momentul de faţă, între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a afirmat Ludovic Orban sâmbătă.
Afirmaţia sa aprovocat reacţia noului lider al partidului, care duminică a anunţat că Ludovic Orban va fi chemat în prima şedinţă a Biroului Executiv pentru a-şi explica afirmaţiile.
„Am văzut o declaraţie a domnului Ludovic Orban, la plecare, eu sper că era o declaraţie la supărare, pentru că pe mine m-au votat membrii PNL, în majoritate covârşitoare ”pentru”, şi pentru parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis. Aşa că în primul BEX eu voi cere domnului Ludovic Orban să-şi clarifice această poziţie, ce vrea să spună. Eu cred că a fost o poziţie spusă la supărare, pentru că planurile noastre de viitor sunt strâns legate de parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis. Aşa că în următorul BEX îi voi da posibilitatea domnului Ludovic Orban să clarifice această poziţie, dacă nu, o clarificăm noi pentru el”, a declarat Cîţu.
Reacția lui Florin Cîțu la declarațiile fostului președinte PNL
Întrebat dacă se pune problema excluderii fostului preşedunte al PNL din partid, Cîţu a răspuns: „Nu am spus aşa ceva, am spus să vină să ne explice ce a vrut să zică când a spus că nu există un parteneriat, pentru că PNL şi această conducere are un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis”.
Ludovic Orban a reacţionat în aceeaşi zi . ”De când îmi cere mie lămuriri Florin?” a comentat râzând Orban, iar în ceea ce prriveşte o aventuală sancţioanre a sa sau chiar excludere a afirmat că ”ar fi ultima nebunie pe care ar putea să o facă cei din echipa necâştigătoare”.
Disputa pe tema parteneriatului cu preşedintele Iohannis a continuat şi luni.
Prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan l-a ironizat pe Orban: ”Nu ştiam că au o legătură personală atât de puternică". Florin Cîţu a declarat și el că nu există un astfel de parteneriat pe persoană fizică, ci unul între PNL şi şeful statului parteneriat care este mai puternic ca niciodată.
„Nu există niciun parteneriat pe persoană fizică cu preşedintele Klaus Iohannis. Parteneriatul este între Partidul Naţional Liberal şi preşedintele Klaus Iohannis şi este mai puternic ca niciodată. Am spus asta şi o voi spune în continuare. Nu există aşa ceva, parteneriat pe persoană fizică”, a afirmat Florin Cîţu, luni la sediul PNL.