Mesajul lui Iohannis pentru președintele Ungariei: Investițiile maghiare în țară, doar cu acordul României și fără discriminare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu omologul ungar Katalin Novák despre cooperarea bilaterală. "România urmăreşte ca această cooperare cu Ungaria, un stat vecin important, să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi să aibă o dinamică pozitivă, de dezvoltare şi aprofundare, în interesul cetăţenilor celor două ţări, indiferent de originea etnică", a precizat şeful statului. Un subiect important de discuţie a fost legat de eliminarea, cât mai curând posibil, a dependenţei energetice a Uniunii Europene şi a statelor membre de Rusia.
De Redactia Observator la 07.09.2022, 15:46Observator a relatat în mai multe materiale cum Budapesta investește selectiv în Transilvania, în timp ce autoritățile de la noi privesc de pe margine.
- Iohannis, despre criza energetică: Acolo unde se poate face economie, este bine şi corect să se facă. Nu-şi...
- Preşedintele Ungariei, primit de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Declaraţii comune ale celor doi şefi de stat
- Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, după discuţiile cu Iohannis: Dorim să atingem suveranitatea energetică....
"Am avut astăzi oportunitatea unor discuţii aprofundate cu doamna preşedinte, în continuarea celor desfăşurate în marja Summitului Formatului B9 de la Bucureşti, din 10 iunie. Am asigurat-o pe doamna preşedinte de întreaga disponibilitate a autorităţilor române şi a mea personal pentru consolidarea dialogului şi a cooperării bilaterale. România urmăreşte ca această cooperare cu Ungaria, un stat vecin important, să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi să aibă o dinamică pozitivă, de dezvoltare şi aprofundare, în interesul cetăţenilor celor două ţări, indiferent de originea etnică. Pentru a atinge acest rezultat, este necesar ca ambele părţi să confere o reală valoare unui instrument fundamental pentru relaţiile noastre bilaterale - Parteneriatul Strategic dintre România şi Ungaria, care se află în 2022, în acest an, într-un moment aniversar – 20 de ani de la lansarea acestuia. România este pregătită să facă acest lucru şi contez pe doamna Preşedinte Novák în acelaşi sens, astfel încât să transformăm în realitate proiectele de interes pentru statele şi cetăţenii noştri", a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la Palatul Cotroceni, într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Ungariei Katalin Novák.
Un alt subiect de discuţie a pus accent pe "importanţa dialogului pentru rezolvarea în plan bilateral a tuturor aspectelor de interes şi pentru evitarea abordărilor unilaterale, care nu pot duce la soluţii durabile".
Iohannis a cerut ca investițiile Ungariei în România să fie făcute cu acordul țării noastre și fără discriminare
"Am discutat pe larg cu doamna preşedinte despre toate temele importante în plan bilateral, inclusiv despre o serie de parametri care să ghideze cooperarea noastră viitoare, care trebuie să fie una pragmatică şi orientată spre rezultate concrete, structurată pe baza principiilor şi a valorilor incluse în documentele fundamentale ale cooperării bilaterale. Am reiterat importanţa dialogului pentru rezolvarea în plan bilateral a tuturor aspectelor de interes şi pentru evitarea abordărilor unilaterale, care nu pot duce la soluţii durabile. Totodată, este fundamental ca proiectele de interes să fie realizate în România doar în urma unui acord al României, să nu fie discriminatorii pe baza etniei şi să fie conforme dreptului român, european şi internaţional. În acest context, am evocat din nou convingerea noastră profundă că persoanele care aparţin minorităţilor naţionale contribuie la crearea şi consolidarea unor punţi de legătură între statul de cetăţenie – singurul care are răspunderea pentru protecţia drepturilor acestora – şi statul a cărui origine etnică o împărtăşesc", a explicat Iohannis.
El a adăugat că au fost discutate şi teme care ţin de oportunităţile de dezvoltare a cooperării economice şi sectoriale.
"Printre subiectele abordate astăzi s-a aflat şi cel al vizitelor în România ale oficialilor ungari. Astfel, am subliniat foarte clar poziţia constantă şi principială a părţii române, care se referă la necesitatea unui discurs public în logica şi spiritul Parteneriatului nostru Strategic şi ale Tratatului politic de bază. Am discutat, de asemenea, cu doamna preşedinte şi despre oportunităţile de dezvoltare a cooperării economice şi sectoriale. Este îmbucurător că în 2021 şi în prima parte a acestui an am înregistrat deja o creştere semnificativă a schimburilor comerciale bilaterale. Printre cele mai stringente teme de actualitate se află şi securitatea aprovizionării cu energie. Pe lângă discutarea perspectivelor proiectelor de cooperare în plan bilateral, în interesul ambelor state, am susţinut poziţia României privind importanţa unui răspuns unitar, coordonat şi urgent la nivelul Uniunii Europene în această privinţă", a completat şeful statului.
O altă temă abordată a fost eliminarea, cât mai curând, a dependenţei energetice a UE şi a statelor membre de Rusia.
"Am arătat că, în actualul context, se impune eliminarea, cât mai curând posibil, a dependenţei energetice a Uniunii Europene şi a statelor membre de Rusia. Este necesară continuarea dezvoltării proiectelor de infrastructură în interiorul Uniunii, prin consolidarea interconectărilor şi a capacităţilor de stocare, în paralel cu diversificarea importurilor energetice şi consolidarea producţiei energetice europene. Pe de altă parte, în context european, îmi exprim speranţa că vor fi găsite cele mai bune şi adecvate soluţii în dialogul în curs dintre instituţiile europene şi Ungaria. Am abordat şi situaţia din plan regional, european şi global, profund afectată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Am analizat implicaţiile pentru noi toţi, pe multiple planuri, nu doar din punctul de vedere al securităţii, dar şi în plan economic sau umanitar, în materie de energie sau criză alimentară. România este pe deplin solidară cu Ucraina şi vom continua să o susţinem pe toate dimensiunile. Am evocat sprijinul oferit de România Ucrainei, inclusiv asistenţa acordată celor peste 2,2 milioane de refugiaţi ucraineni care ne-au trecut graniţele", a mai spus preşedintele Iohannis.
Iohannis și Novák au discutat și despre sprijinirea Republicii Moldova
"De asemenea, în cadrul discuţiilor am accentuat necesitatea sprijinirii Republicii Moldova, ţinând cont de multiplele crize cu care aceasta se confruntă, precum şi pentru avansarea parcursului său european ca urmare a obţinerii statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Am reiterat, împreună cu doamna Preşedinte, şi sprijinul nostru consecvent pentru politica de extindere a Uniunii Europene cu statele din Balcanii de Vest", a conchis Iohannis.