Moțiune cu SCANDAL în Parlament! Discursurile au fost HUIDUITE de unii aleşi (VIDEO)
Soarta Guvernului e în mâna Parlamentului. Aleşii deputaţi şi senatori vor dezbate moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR, ca mai apoi să o supună la vot. Este prima moţiune de cenzură împotriva Executivului, dar al doilea test care ar putea răsturna Guvernul, după protestele în stradă.
De Redactia Observator la 08.02.2017, 14:03Soarta Guvernului e în mâna Parlamentului. Aleşii deputaţi şi senatori vor dezbate moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR, ca mai apoi să o supună la vot. Este prima moţiune de cenzură împotriva Executivului, dar al doilea test care ar putea răsturna Guvernul, după protestele în stradă.
Premierul Sorin Grindeanu a luat cuvântul în urmă cu puţin timp şi a cerut parlamentarilor să voteze împotriva moţiunii.