Femeie operată de o tumoră cerebrală agresivă de 10 centimetri, la Iași, după ce a acuzat dureri de cap
O femeie de 47 de ani din Botoşani a fost operată de o tumoră la cap, de 10 centimetri, intervenţia având loc la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
De Daniel Murărescu la 14.05.2021, 13:03- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Medicii afirmă că pacienta s-a prezentat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi după ce a constatat că a început să aibă dureri de cap foarte intense. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ trei ore, iar specialiştii neurochirurgi au folosit tehnologia modernă, utilizând preparatul Gliolan pentru a creşte calitatea vieţii pacientei.
Tumora cerebrală, îndepărtată în proporție de 98%
"Pacienta în vârstă de 47 de ani s-a prezentat în unitatea noastră medicală cu dureri de cap foarte intense. În urma investigaţiilor făcute, s-a descoperit un glioblastom, o tumoră cerebrală malignă destul de agresivă, dar şi foarte voluminoasă, acesta având aproximativ 10 cm. A fost nevoie să intervenim chirurgical pentru a elimina tumora. Am folosit tehnologia modernă şi aici vorbim de utilizarea intraoperatorie de fluorescenţa prin 5-ALA – preparatul Gliolan. Am reuşit o localizare, delimitare şi implicit o rezecţie de 98 la sută a tumorei, îmbunătăţind prognosticul şi crescând calitatea vieţii pacientei", a declarat medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochicurgie din Iaşi.
El a explicat că substanţa de contrast se fixează pe celulele tumorale, delimitându-se astfel mult mai uşor tumora de ţesutul sănătos din jur, informează news.ro. Potrivit medicilor ieşeni, intervenţia chirurgicală a durat aproximativ trei ore şi a fost un succes.