Antena LIVE

Curs valutar

Video

Medicii de familie pun condiții, după anunțul că ar urma să fie implicați în vaccinarea populației

Mii de medici de familie ar urma să fie implicaţi în etapa a treia a vaccinării. Cel puţin aşa îşi doresc autorităţile, care vor ca în mai puţin de o lună peste 80.000 de oameni să fie imunizaţi zilnic.

De la 22.03.2021, 20:22
WhatsApp
Vezi și:

Puţin peste 11.000 de medici de familie din întreaga ţară vor fi implicaţi în vaccinarea în masă a populaţiei.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: Toate acestea trebuie să meargă spre medicii de familie, acolo unde cu toţii ne vaccinăm antigripal.

Timişoara va fi judeţ pilot. Aici vor veni în această săptămână doze de la AstraZeneca şi apoi Johnson& Johnson, anunţă ministrul Sănătăţii. Iar oamenii aflaţi în etapa a treia a vor fi imunizaţi de medicii de familie. Aceştia pun însă condiţii. 

Rodica Tănăsescu, Asociaţia Medicilor de Familie: Să fie vorba de vaccin care poate fi depozitat într-un frigider, să existe doze suficiente. Să se facă distribuția vaccinurilor către cabinete, să se raporteze ușor această activitate.

Pe acelaşi subiect

Alexandru Rafila, membru OMS: Real eu cred că lucrul ăsta în două săptămâni poate fi făcut operațional. Două probleme, când vine vaccinul Johnson& Johnson și trebuie să existe o structura care să coordoneze asta.

Din aprilie ar putea ajunge milioane de doze de vaccin în țară, în fiecare lună

Începând cu luna aprilie, lunar autoritățile vor că peste două milioane de doze de vaccin să fie livrate României, astfel încât numărul persoanelor vaccinate zilnic să depășească 80.000.

Astăzi peste 340.000 de doze de vaccin Pfizer au ajuns în România şi au repartizate în ţară.

Centrul Național de Stocare București: 98.280 doze;

Centrul Regional de Depozitare Brașov: 39.780 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 46.800 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanța: 38.610 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 36.270 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iași: 46.800 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 38.610 doze>

Proiectul spune că medicii de familie îşi vor organiza singuri pacienţii, fără să mai fie nevoie de înscrierea lor pe platformă. În acelaşi timp, într-o scrisoare publică, Societatea Medicilor de Familie transmite pacienţilor că, pentru înscrierea pe platforma de vaccinare, medicul de familie trebuie să fie ultima variantă la care apelează. 

Laurenţiu Rădulescu
medici de familie vaccinare coronavirus romania
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024