A fost spectacol pe scarile judecatoriei Craiova! Un fost politist si fosta lui nora s-au incaierat
Au inceput sa se certe tare in sala de judecata, iar cand au iesit si-au carat palme si pumni, chiar pe scarile Judecatoriei! Un fost politist din Craiova si fosta nora a acestuia - jurista, sunt protagonistii intamplarii.
De Redactia Observator la 09.04.2013, 16:29
Barbatul, fost politist, si fosta lui nora, jurista, au ceva de impartit: o casa pentru care ar face orice.
Fostul politist sustine ca femeia i-ar fi aruncat cu parfum in fata si l-ar fi zgariat. Ea recunoaste totul: „Este adevarat ca l-am zgariat, ca femeile, cand te vezi luata de par, la pumni... De un barbat de, cred, peste 100 de kilograme”.
Cu totii venisera la un proces de partaj, intre nora fostului politist si fiul acestuia, angajat al SRI. Femeia si barbatul au primit amandoi amenzi. Fostul politist, 500 de lei, iar jurista 300.