Antena LIVE

Curs valutar

Video

Adăpost civil descoperit lângă Castelul Corvinilor. Locaţia secretă ar putea deveni obiectiv turistic

O ascunzătoare uimitoare a fost descoperită în apropierea Castelului Corvinilor din Hunedoara. Este vorba despre un adăpost de protecţie civilă de pe vremea regimului comunist, care ar putea deveni, după amenajare, obiectiv turistic.

De la 08.10.2021, 08:32

Adăpostul de protecție civilă se află foarte aproape de Castelul Corvinilor. Localnicii, însă, nu ştiu cu exactitate unde. Acesta este săpat în stâncă, într-un deal abrupt de pe valea râului Zlaşti, iar intrarea se face pe o uşă mică, care deschide calea către interiorul megaconstruţiei. "Acest tunel a fost gândit pentru a adăposti oameni în caz de pericole majore, şi aici mă refer la bombardament sau atacuri cu arme chimice. Acest adăpost de apărare civilă este prevăzut cu o baterie de toalete, cu fose septice, era prevăzut cu generator", spune Sorin Tincu, directorul Castelului Corvinilor.

Un nou obiectiv turistic în Hunedoara

Adăpostul a fost construit în anii 60, când Hunedoara atrăgea atenţia marilor puteri ale lumii. În zonă erau amplasate unităţi de rachete antiaeriene, care să protejeze perimetrul de posibile atacuri din aer. Acum, autorităţile isi doresc să reamenajeze locul aşa cum a fost la început. "Considerăm că este, într-adevăr, un punct de atracţie. Nu poţi vedea chiar peste tot în ţară asemenea construcţii, lucrate cu atâta migală sub un munte întreg. Localnicii susţin şi ei ideea şi abia aşteaptă să viziteze locul", transmite Dan Bobouţanu, primarul Hunedoara.

Turiştii care vor veni la Hunedoara ar putea avea la dispoziţie mai multe obiective şi trasee precum Castelul Corvinilor, Furnalul de la Govăjdie, primul din lume cu turnare continuă, traseul fostei mocăniţe şi mirificul Ţinut al pădurenilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

turisti adapost civil huneodara castelul corvinilor
Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024