Ancheta privind accidentul în care și-a pierdut viața Dan Condrea va fi preluată de Parchetul General
Parchetul General va prelua, luni dimineață, ancheta privind accidentul rutier în care și-ar fi pierdut viața patronul Hexi Pharma, Dan Condrea.
De Redactia Observator la 22.05.2016, 22:56Parchetul General va prelua, luni dimineață, ancheta privind accidentul rutier în care și-ar fi pierdut viața patronul Hexi Pharma, Dan Condrea.
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat, duminică seara, cercetarea la fața locului, iar anchetatorii au ridicat probe, informează Agerpres, care citează surse judiciare.
De asemenea, un martor în cazul accidentului a fost audiat duminică de polițiști, urmând ca în cursul serii să fie audiată încă o persoană, a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.
Potrivit acesteia, mașina implicată în accident a fost sigilată și urmează să fie supusă unei expertize. Ea a susținut că accidentul s-a produs pe drumul dinspre Corbeanca spre Buftea. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, iar pe șosea oamenii legii nu au găsit urme de frânare.
''Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns polițiștii la fața locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist și un șofer care a fost depășit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la fața locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula și alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul și varianta sinuciderii'', a adăugat oficialul IPJ Ilfov.