Anunţuri matrimoniale FALSE! Un bărbat şi o femeie din Galaţi îi tâlhăreau pe cei care îi contactau
Un bărbat şi o femeie, din comuna gălăţeană Folteşti, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, ei fiind bănuiţi că, după ce au publicat un anunţ matrimonial, au tâlhărit doi bărbaţi care au apelat la serviciile femeii, potrivit unui comunicat trasmis miercuri de IPJ Galaţi.
De Redactia Observator la 19.04.2017, 12:36Un bărbat şi o femeie, din comuna gălăţeană Folteşti, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, ei fiind bănuiţi că, după ce au publicat un anunţ matrimonial, au tâlhărit doi bărbaţi care au apelat la serviciile femeii, potrivit unui comunicat trasmis miercuri de IPJ Galaţi.
Poliţiştii au făcut, marţi, o percheziţie domiciliară în comuna Folteşti, la locuinţa unui bărbat de 34 de ani şi a unei femei de 39 de ani, persoane bănuite de tâlhărie calificată, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.
Astfel, poliţiştii au stabilit că cei doi ar fi publicat un anunţ pe un site, la secţiunea matrimoniale, şi ar fi închiriat un apartament în municipiul Galaţi, iar în perioada februarie - martie, doi bărbaţi, de 32 şi 50 de ani, care au apelat la serviciile femeii, ar fi fost ameninţaţi, agresaţi şi deposedaţi de bunuri de către bărbatul de 34 de ani, înainte de consumarea actului sexual.
Potrivit anchetatorilor, în momentul săvârşirii faptelor bărbatul de 34 de ani s-a prezentat ca fiind fie soţul femeii, fie poliţist. În acest mod el ar fi reusit să sustragă bani şi alte bunuri, printre care şi două carduri bancare pe care ulterior le-ar fi folosit. Prejudiciul a fost evaluat la suma de 7.200 lei, fiind recuperat în proporţie de 70%.
Bărbatul de 34 ani şi femeia de 39 ani au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie calificată, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.
Sursa: News.ro