Antena LIVE

Curs valutar

Biciclistele din Bacău şi-au dat întâlnire într-un parc din oraş! Prima ediţie a paradei Skirt Bike

Spectacol de culoare şi voie-bună în Bacău, acolo unde a fost organizată prima paradă a doamnelor care se urcă pe bicicletă îmbrăcate în fuste sau rochii. Toate au pedalat continuu timp de o oră, pentru a marca - astfel - prima ediţie a paradei Skirt Bike organizate în oraşul lor. 

De la 04.09.2017, 17:25
WhatsApp
Vezi și:

Spectacol de culoare şi voie-bună în Bacău, acolo unde a fost organizată prima paradă a doamnelor care se urcă pe bicicletă îmbrăcate în fuste sau rochii. Toate au pedalat continuu timp de o oră, pentru a marca - astfel - prima ediţie a paradei Skirt Bike organizate în oraşul lor. 

Biciclistele din Bacău şi-au dat întâlnire într-un parc din oraş. Şi, pentru că - până în final - a fost vorba despre o competiţie, fiecare a venit cu un grup mai mare sau mai mic de suporteri. 

"Am venit cu prietena mea Roberta, care o să-mi ţină spatele. Şi cu fratele meu", spune o participantă.

"Sunt foarte încântată, pentru că este prima ediţie şi sper să vină cât mai multă lume ca să se facă şi la anul pentru că este un concept foarte bun", spune o altă biciclistă.

Luca are 9 ani şi n-a ezitat să se alăture grupului de fete cu biciclete pline de flori.

"Îmi place foarte mult! Am o bicicletă destul de bună. Îmi place", spune încântat micuţul.

Conceptul vine de la Bucureşti şi face parte din Festivalul Skirt Bike 2017. 

"Este prima paradă în Bacău care adună toată comunitatea de bicicliste, care vor să-şi etaleze feminitatea pe bicicletă. Să inspire alte femei că pot să folosească bicicleta ca mijloc de transport de zi cu zi", spune Oana Sforiu, organizatorul evenimentului. 

Biciclistele au fost susţinute, pe tot traseul, de domnii care adoră - la rândul lor - vehiculele pe două roţi. Însă, pe lângă evenimentul la care au participat cu entuziasm, băcăuanii au un vis: să aibă şi ei piste de biciclete în oraş. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator16 bacau biciclete parada skirt bike femei
Întrebarea zilei
Preferaţi să cumpăraţi aur sau să deschideţi conturi de economii?

Investesc în aur

Prefer să deschid conturi de economii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce a pățit o româncă după ce a închiriat o locuință pe Airbnb în Spania....
Fanatik.ro
Publicat 21.10.2024
De ce unii oameni slăbesc și alții nu. Ce-au descoperit oamenii de știință
spotmedia.ro
Publicat 21.10.2024
Un bărbat declarat în moarte cerebrală s-a trezit în timpul recoltării de organe
spotmedia.ro
Publicat 19.10.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Când vine cea mai aprigă iarnă...
Gandul
Publicat 21.10.2024
De ce aproape jumătate din moldoveni au votat anti-Europa: „E o victorie...
Adevărul
Publicat 21.10.2024
FOTO Cine este Cristina Săvulescu, nora regretatei Delia Budeanu și ce mesaj...
A1
Publicat 21.10.2024
Horoscopul zilei de 22 octombrie 2024. Balanțele fac o investiție importantă....
CaTine
Publicat 21.10.2024
Consiliul General a aprobat referendumul în București. Când are loc și la ce...
spynews.ro
Publicat 21.10.2024
În direct la TV, Gigi Becali l-a întrerupt pe George Simion, partenerul lui din...
GSP
Publicat 20.10.2024
Nu mai pune apă sau lapte în piure. Ingredientul secret care îl face cu...
Click.ro
Publicat 21.10.2024
Elon Musk oferă 1 milion de dolari în fiecare zi. Ce trebuie să facă...
Useit
Publicat 21.10.2024
Visul neîmplinit al Deliei Budeanu. Dorința arzătoare care i-a rămas doar un...
Redacţia.ro
Publicat 21.10.2024
Misterul scrutinului din Republica Moldova: Alegătorii din Transnistria, mai...
libertatea.ro
Publicat 21.10.2024
Elton John a reflectat asupra momentului în care nu va mai fi: „Nu știu cât...
ZU
Publicat 21.10.2024
Plăcintă cu ciuperci. Rețetă simplă pentru una dintre mesele zilei
Hello taste
Publicat 21.10.2024
Băiţa prematurului: principii şi recomandări utile
Deparinti
Publicat 21.10.2024
De ce a abandonat USR tematica luptei anticorupție, care i-a și asigurat locul...
ziare.com
Publicat 21.10.2024
Cum arată tatăl lui Mert Ramazan Demir din Golden Boy – Dragoste rebelă....
Happy
Publicat 21.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Simptomele de perimenopauză. Cum le poți gestiona cu ajutorul alimentației
Medicool
Publicat 21.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024