BREAKING NEWS: Este OFICIAL! Fostul ministru Petre Tobă și primarul Pandele rămân fără titlurile de doctor
Fostul ministru de Interne Petre Tobă şi actualul primar din Voluntari, Florentin Pandele, rămân fără titlurile de doctor.
De Redactia Observator la 12.10.2016, 11:20Fostul ministru de Interne Petre Tobă şi actualul primar din Voluntari, Florentin Pandele, rămân fără titlurile de doctor.
Săptămâna trecută, comisiile de specialitate din Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare au dat verdicte de plagiat în cazul celor două teze de doctorat, iar Consiliul de atestare a diplomelor urma să dea verdictul final.
Nu este prima dată când cele două lucrări se află sub lupa comisiilor de verificare.
La începutul lunii septembrie, s-a mai dat un verdit de neplagiat, iar apoi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor a respins raportul şi a decis înfiinţarea unei noi comisii cu experţi din exteriorul instituției.