Concertele şi festivalurile, reluate în toată lumea
Concertele şi festivalurile vor fi reluate vara asta, în toată lumea. Atmosfera va fi diferită, e adevărat. Evenimentele muzicale se vor desfăşura în regim drive-in şi sub reguli stricte.
De Redactia Observator la 23.06.2020, 14:51- Autoturismele nu vor fi ocupate de mai mult de şase persoane.
- La intrarea în parcare, fiecărui pasager şi şofer i se va lua temperatura.
Disciplină este cuvântul cheie când ne referim la concertele drive-in. În Marea Britanie, scenele se mută în parcările centrelor comerciale. Dacă anul trecut artiştii concertau în faţa a zeci de mii de spectatori, acum locurile vor fi limitate la 300 de maşini.
Asta înseamnă în jur de două mii de oameni. Iar autoturismele nu vor fi ocupate de mai mult de şase persoane. Organizatorii vin cu reguli clare şi spun că maşinile mai înalte de doi metri precum autocarele, microbuzele sau rulotele sunt strict interzise. Totodată, ei le recomandă participanţilor să vină însoţiţi doar de apropiaţi.
Pentru un astfel de concert, preţurile sunt pe măsură. În zona standard, cele mai ieftine bilete costă aproape 70 de lire pentru două persoane. Iar în zona premium, aproximativ 100 de lire. Cel mai scump bilet va fi de 250 de lire, pentru o maşină ocupată de şase spectatori.
La intrarea în parcare, fiecărui pasager şi şofer i se va lua temperatura. Apoi, autoturismele vor fi îndrumate pe rând, către locul special rezervat. Vehiculele 4x4 vor sta la marginea parcării pentru a nu obtura vederea altor spectatori.
Pe întreaga durată a concertului, oamenii vor avea voie să coboare din vehicule, în spaţiul de doi metri pătraţi, rezervat lor, chiar lângă maşina de care aparţin. Iar până la încheierea spectacolului, automobilele nu au voie să părăsească locul rezervat.