Antena LIVE

Curs valutar

Dosar penal pentru fostul medic de la spitalul din Băicoi care a distrus fişa medicală a unei paciente

Poliţiştii prahoveni s-au autosesizat în cazul fostului medic de la spitalul din Băicoi, care a distrus fişa medicală a unei paciente!

De la 09.01.2018, 16:52
WhatsApp
Vezi și:

Poliţiştii prahoveni s-au autosesizat în cazul fostului medic de la spitalul din Băicoi, care a distrus fişa medicală a unei paciente! Astfel, agenţii au început cercetările pentru distrugere de înscrisuri oficiale.

 Medicul de la Băicoi are acum un dosar penal pe numele său, după ce a rupt fişa unei paciente pe care a refuzat să o interneze. Bătrâna de 87 de ani fusese internată la Ploieşti, dar doctorii de acolo, împreună cu nepoata femeii au decis că e mai bine să fie adusă mai aproape de casă. Şi anume, în Băicoi.

Numai că medicul aflat atunci în camera de gardă a refuzat să facă asta. Mai mult, a jignit-o pe nepoata bătrânei şi a rupt fişa medicală în faţa ei. De altfel, în această dimineaţă, nepoata a depus o plângere pe numele doctorului la Colegiul Medicilor.

Prima măsură împotriva cadrului medical a fost luată, însă, de ieri, când conducerea spitalului din Băicoi a renunţat la contractul de colaborare cu medicul. Asta nu înseamnă că toate problemele s-au rezolvat. Medicul este, în continuare, angajat la spitalul din Drajna.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator16 dosar medic pacienta fisa
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024