O turmă de oi pune în pericol scutul anti-rachetă de la Deveselu. Americanii cer intervenţia de urgenţă!
Favoritele lui Petru Daea ar putea să ne strice relaţiile cu americanii de la Deveselu!
De Redactia Observator la 14.11.2017, 17:51Favoritele lui Petru Daea ar putea să ne strice relaţiile cu americanii de la Deveselu! Şi asta pentru că, în preajma scutului antirachetă, există un saivan cu oi. Oficialii americani spun că - în cazul în care animalele s-ar apropia prea mult de sistemul de siguranţă al scutului vor declanşa alarmele. Şi nu vor avea cum să-şi dea seama imediat dacă e vorba despre o oaie sau despre o rachetă.
După eforturile susținute ale ministrului agriculturii, Petre Daea, de a dovedi lumii întregi cât de importantă este oaia pentru economia românească, totul s-ar putea duce de râpă acum, când NATO și implicit Washingtonul cer statului român să demoleze un adăpst de oi.
Saivanul este contruit în apropiere de scutul de la Deveselu, la 25 de m de gardul unității, iar autoritățile spun că ar pune în pericol securitatea obiectivului militar. Saivanul a fost construit fără autorizație pe un teren arabil și fără aviz de la statul major al armatei.
În urmă cu 3 ani, Primăria Stoenesti și Prefectura Olt au cerut demolarea, însă ulterior proprietarul saivanului a obținut în instanță actele privind deținerea construcției. Dar americanii consideră că saivanul face scutul mult mai vulnerabil, pentru că oile pot declanșa senzorii alarmelor împotriva intrușilor.
Şi uite-aşa, ţara noastră este pusă în postura de a nu respecta un acord internațional de animalele favorite ale ministrului Daea.