Antena LIVE

Curs valutar

Video

Iarna își intră în drepturi, zăpadă și temperaturi negative în mai multe zone din țară

Uşor, dar sigur, iarna se aşterne în ţara noastră! Anotimpul rece a dat primele semne că e nerăbdător să soseacă. Zăpada şi lapoviţa s-a depus pe şoselele din mai multe localităţi din ţară, iar utilajele de dezăpezire au împrăştiat material antiderapant întreaga noapte.

De la 21.11.2020, 11:36
WhatsApp
Vezi și:

În staţiunea montană Hargita Băi ninsoarea a început de aseară, de la ora 18:00, iar la miezul nopţii stratul de zăpadă atingea deja trei centimetri. Drumarii au folosit mai bine de două tone de material antiderapant.

Noaptea trecută nu au fost mai mult de -2 grade Celsius, iar rafalele de vânt au viscolit zăpada aşternută în staţiunea montană.

Şi în Cavnic, Maramureș, lapoviţa s-a instaurat rapid peste oraş. Proprietarii pârtiei deja sunt încrezători şi preconizează un început al sezonului de ski chiar în primele zile ale lunii decembrie. Tunurile de zăpadă sunt pregătite, însă se aşteaptă sosirea temperaturilor negative.

Dacă în unele zone din ţară, iarna a fost mai blândă, în judeţul Cluj, drumul dintre localităţile Beliş şi Râşca a fost acoperit complet de zăpadă. Şoferii care nu au fost echipaţi corespunzător, au fost nevoiţi să-şi abandoneze maşinile la marginea drumului.

Noaptea trecută, în majoritatea zonelor montate a căzut un strat important de omăt. Aşadar iarna îşi intră în drepturi, iar primele straturi de nea s-au depus pe şosele.

Din acest weekend vom avea temperaturi minime negative în toate regiunile, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

zapada temperaturi ninsoare
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024