Judeţul Galaţi, sub ameninţarea alunecărilor de teren! Pământul se duce la vale şi la câţiva metri de casele din Suceveni
O alunecare de teren produsă în urma precipitaţiilor abundente de săptămâna trecută, în localitatea gălăţeană Suceveni, avansează către trei gospodării, aflate la doar 20 de metri distanţă, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă.
De Redactia Observator la 28.04.2017, 10:25O alunecare de teren produsă în urma precipitaţiilor abundente de săptămâna trecută, în localitatea gălăţeană Suceveni, avansează către trei gospodării, aflate la doar 20 de metri distanţă, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă.
Potrivit acestuia, alunecarea s-a manifestat la început prin prăbuşirea unei porţiuni din malul pârâului Oarba şi a avansat doi metri dinspre pârâu către gospodăriile sătenilor, distrugând o porţiune dintr-o plantaţie de viţă de vie.
Chiriţă a spus că, deocamdată, nu se impune evacuarea celor trei case din apropiere, însă zona a fost împrejmuită, s-a interzis accesul oamenilor şi animalelor şi s-au montat ţăruşi-martor pentru a se măsura viteza de deplasare a alunecării.
Aceasta este a doua localitate din judeţ în care s-a produs o alunecare de teren, după ce la sfârşitul săptămânii trecute, în satul Izvoarele, a avut loc o alunecare de teren la o distanţă de 50 de metri de cinci case cu 14 locatari. Deşi alunecarea avansează zilnic cu 30-35 de centimetri, deocamdată nu s-a luat măsura evacuării persoanelor de acolo, zona fiind împrejmuită şi securizată. Localnicii din zonă, conform autorităţilor, vor fi evacuaţi dacă fenomenul va pune în pericol structura de rezistenţă a locuinţelor.
Tot din cauza precipitaţiilor abundente, traficul rutier a fost închis pe DJ241G, km 9+650 km şi km 9+800, între localităţile Ţepu şi Ţepu de Sus, existând rute ocolitoare. În zona menţionată, terenul s-a surpat, iar pentru refacerea şoselei este nevoie de efectuarea unui studiu geo-tehnic.
Sursa: Agerpres