Lacul Tarniţa, traversat înot de zeci de români de toate vârstele. Nu i-a speriat nici vremea, nici limita de timp de doar 3 ore
Pasiunea pentru sport nu cunoaşte limite şi nu ţine cont de temperatura apei. Aproape 80 de înotători, profesionişti şi amatori, au traversat înot Lacul Tarniţa din Cluj, unul dintre cele mai mari şi adânci din munţii Apuseni. Timpul limită a fost de trei ore, dar primul înotător a ajuns la linia de finish după doar o oră şi jumătate
De Alex Prunean la 31.07.2022, 22:0677 de concurenţi pleacă de la linia de start a competiţiei "Traversarae Tarniţei în înot". Au trei ore la dispoziţie pentru a parcurge cei 6 kilometri şi jumătate ai lacului de acumulare. Vremea nu i-a ajutat deloc „Sunt 6,6 kilometri de înotat pe cel mai scurt traseu, pentru înotătorii ce se știu orienta bine în ape deschise”, a declarat organizatorul, Liviu Precup.
Au încercat lacul cu degetul atât înotători profesionişti, de la diferite cluburi din ţară, dar şi începători, aflaţi la prima participare. Aris are 13 ani și practică înotul de doar un an, dar încercarea nu-l sperie. „Antrenorul mereu m-a ajutat și m-a ambiționat, am făcut multe antrenamente din greu, am dat tot ce am putut. Am înotat și în bazin și o zi și în lac, am tot început să înot distanțe din ce în ce mai lungi fără oprire, să am pregătire fizică mai bună și sper că a dat roade”, a declarat acesta.
În permanenţă, alături de sportivi au fost voluntari în caiace, pentru ca totul să se desfăşoare în siguranţă. Apa nu a depăsit 20 grade Celsius, astfel că majoritatea concurenţilor au fost nevoiţi să îmbrace costume speciale.
Ce spun concurenții despre această experiență
- Cele mai "trăsnite" vehicule, în cursa de la Cozmeni. Oamenii au adunat ce aveau prin case pentru a construi...
- Sute de câini au participat la o expoziţie de frumusețe canină la Bistrița. Animalele au concurat la temperaturi...
- "Dai viaţă lucrurilor pe care le practici în şcoală." Mai mulţi elevi din România construiesc de la zero...
Primul concurent a reuşit să ajungă la final după doar o ora şi 38 de minute. Înotătorul din Baia Mare este obişnuit cu podiumul. „A fost foarte interesant. Anul trecut a fost mai bine, nu erau valuri, dar e foarte interesant, e o senzație foarte tare”, a declarat Luca Barabul. Pe locul doi a ajuns un concurent din Alba Iulia şi a ales să participe fără costum de neopren. De pe margine, a fost încurajat de fiica lui. “Foarte dificil, am înotat 7 km, nu 6,5, am avut antrenament și am reușit să ajung al doilea, o performanță pentru mine”, a spus acesta.
Cel mai vârstnic participant are peste 60 de ani şi a demonstrat că poţi avea o condiţie fizică de invidiat la orice vârstă. La final, toţi concurenţii au primit cupe, medalii şi diplome.