Numele unui fost fotbalist al naţionalei, într-un dosar de cămătărie, evaziune fiscală şi spălare de bani
Chiar Ion Timofte recunoaşte că a luat bani cu împrumut de la presupuşii cămătari şi a pierdut la licitaţie casa pe care o lăsase drept garanţie. Spune însă că nimeni nu l-a ameninţat şi că a fost doar victima propriilor greşeli.
De Redactia Observator la 17.03.2017, 19:52Chiar Ion Timofte recunoaşte că a luat bani cu împrumut de la presupuşii cămătari şi a pierdut la licitaţie casa pe care o lăsase drept garanţie. Spune însă că nimeni nu l-a ameninţat şi că a fost doar victima propriilor greşeli.
El ar fi capul unei reţele de cămătari care astăzi a fost luată la bani mărunţi de procurorii Diicot. Mascaţii au intrat în şase locaţii, din Suceava, şi au făcut 12 percheziţii aici, la Timişoara.
Procurorii vorbesc despre un prejudiciu de 3 milioane şi 500 de mii de euro. Printre cele 30 de victime din dosar un nume atrage atenţia. Ioan Timofte, un fost fotbalist la echipa naţională.
Până acum, Timofte a fost chemat de două ori de procurori, pentru declaraţii.
Împrumutul ar fi trebuit să-l restituie în 2012, spune Timofte, însă executarea a avut loc abia acum. Casa lui din Timişoara a fost vândută chiar luna trecută la licitaţie.
Tocmai de aceea, au fost zvonuri care l-au dat pe Timofte drept complice la infracţiunile membrilor reţelei.
Momentan, Timofte a rămas în chirie în casa pe care a pierdut-o luna trecută. Din cauza problemelor cu banii, după divorţ, a fost nevoit să-i vândă lui Cristian Borcea hotelul pe care l-a avut în Timişoara.
Ioan Timofte a jucat 10 meciuri pentru echipa naţională de fotbal şi a avut o carieră de succes la Porto şi Boavişta în Portugalia.