Antena LIVE
Video

O nouă plajă pe litoralul românesc. Unde va fi construită şi când va putea fi vizitată de turişti

Veşti bune pentru iubitorii de mare, soare şi nisip. În sudul litoralului românesc se ridică o nouă plajă. În localitatea Agigea, fâşia de nisip actuală va fi extinsă cu 100 de metri. Tot acolo va fi plantat şi primul recif artificial destinat unei specii de moluşte din Marea Mediterană.

De la 14.01.2022, 09:26

În mai puţin de doi ani, în sudul litoralului românesc va apărea o nouă plajă

Localnici: Foarte bine dacă se va extinde. 

Ideea e bună, dar trebuie aplicată.

Dacă pe undeva se fac nişte lucrări bune, înseamnă că e bine. Dacă ar fi curată şi frumoasă, ar avea atracţie.

Lucrările vor începe în primăvara acestui an şi vor fi realizate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

Paul Cononov: director ABADL: Este vorba de 1200 de metri liniari de combatere a eroziunii costiere. Practic, plaja va avansa în zona respectivă, între cele două lucrări hidrotehnice ale noastre, pe o lungime de 60 de metri. 

Zona este într-o continuă dezvoltare, iar cherhanalele de la malul mării îi vor atrage pe turişti chiar şi în extrasezon.

Matei Datcu: proprietar cherhana: De exemplu, aici, pe bucata asta de plajă va fi piatră. Deci va arăta frumos. 

Un loc nou pentru turiştii iubitori de mare

De asemenea, acolo va fi plantat primul recif artificial, care va deveni casă pentru o specie de moluşte din Marea Mediterană.

Adrian Bîlbă: biolog marin: Peştii trebuie să se adapteze în perioada următoare, fiindcă vor avea un ecosistem diferit. Dar pentru ecosistemul costier va fi mai bine. 

Şi investitorii din zonă sunt entuziasmaţi de noul proiect.

Matei Datcu: proprietar cherhana: Eu sunt destul de incantat, pentru că odată cu construirea digului proprietatea noastră va fi protejată. Sperăm  ca în continuare să se pună accent şi pe fâşia noastră de pescuit. 

Noua plajă din Agigea face parte dintr-un proiect de refacere a plajelor româneşti, realizat cu fonduri europene.  

Ți-a plăcut acest articol?

plaja mare turisti constanta
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024