Orășenii care s-au mutat la poalele munților, fericiți în vreme de pandemie
Dau viaţa din Capitală pe un trai la ţară! E schimbarea pe care o fac tot mai multe familii, care lasă în urmă aglomeraţia urbană şi se apucă de turism. Exodul din marile oraşe, în satele din munţi - e un fenomen care a curprins toată România. Şi-un loz câştigător chiar şi în pandemie, când cei mai mulţi turişti aleg vacanţele în pensiuni izolate.
De Diana Speretoiu la 05.10.2020, 23:38- Tot mai mulți români renunță la agitația marilor orașe pentru liniștea de la țară
- Turismul în zonele izolate, o afacere profitabilă în vreme de epidemie
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19
Multe familii din Capitală ori de la malul mării s-au îndrăgostit iremediabil de o mică localitate din Gorj şi s-au mutat definitiv acolo. Au lăsat în urmă viaţa agitată de la oraş şi au pariat pe o afacere la poalele munţilor. Au început o viaţă nouă de la zero şi acum trăiesc din turism. Iar anul acesta, in pandemie, au primit confirmarea ca mișcarea a fost una bună: au tras lozul câştigător.
O casă în natură, o prispă ca în poveşti şi-o linişte desăvârşită - aşa arată visul împlinit al unui om care, după o viaţă în Capitală, a renunţat la tot şi s-a mutat la ţară.
Marian Ban, proprietar pensiune: Am plecat absolut de la zero. Era numai saivan pe zonă, pe terenul respectiv. Am lucrat singur împreună cu soţia.
Aşa a ridicat, în comuna Polovragi, o pensiune cochetă în care găzduieşte turişti din toată lumea - de la americani, până la belgieni şi olandezi.
Marian Ban, proprietar pensiune: O familie de nemţi s-a urcat în căruţa vecinului meu şi s-au plimbat pe aici cred că timp de o jumătate de oră până a spus calul: Gata, nu mai vreau. şi făceau poze şi le trimiteau în Germania la cunoscuţi.
Fost inginer în Bucureşti, Marian Ban spune că va rămâne toată viaţa în Polovragi, unde a început o nouă viaţă - mai tihnită.
Marian Ban, proprietar pensiune: Este un fel de Maramureş sau Bucovina a Olteniei. Foarte multe mănăstiri pe un areal restrâns. Deci toată zona de aici e extraordinară.
Peştera Polovragi, Cheile Olteţului, cel mai îngust canion din Europa, sunt printre principalele atracţii ale zonei. Au adus aici sute de mii de turişti, dar şi familii întregi care au hotărât să se stabilească definitiv în localitate
Doar în ultimii ani, 15 familii din Constanţa, Craiova, Bucureşti şi Giurgiu au renunţat la agitaţia din oraşe şi s-au mutat definitiv aici. Marius lucra în telecomunicaţii, iar soţia sa era avocat, când au hotărât să-şi crească cei doi copii la ţară, în Oltenia. Acum, trăiesc din turism şi se mândresc cu o pensiune ridicată de la zero, în apropierea Mânăstirii Polovragi.
Marius Cionoiu, proprietar pensiune: Cu mult curaj, am renunţat la oraş. Suntem aici cu copii, cu căţel, cu purcel. Foarte mult de muncă, multă răbdare, stres, nopţi nedormite.
Dar spune că e un pariu câştigător - chiar şi în timpul pandemiei.
Marius Cionoiu, proprietar pensiune: Având în vedere că turiştii nu au mai plecat dincolo, a fost fluxul foarte mare. Au fost două familii care au locuit aici aproape 40 de zile. Cu copiii, s-a lucrat de aici. totul a fost în regulă.
Iar numărul turiştilor va creşte în viitor: un nou sat de vacanţă cu 80 de pensiuni e pe cale să apară lângă munţii Parâng, unde oricine poate să concesioneze un teren şi să înceapă o afacere în turism.