Antena LIVE
Video

Pădurea Hoia Baciu, decor pentru un viitor complex de locuinţe de lux. Ecologiştii cer vehement blocarea proiectului şi ameninţă cu proteste

O pădure renumită din România devine decorul unui complex de locuinţe de lux. Este vorba despre pădurea Hoia Baciu, din Cluj, o zonă verde, pitorească care ascunde şi multe legende. Drumul a fost deja pietruit, iar primele case se vor ridica în câteva luni. Ecologiştii sunt hotărţi să blocheze proiectul.

De la 16.03.2021, 21:33

În pădurea Hoia Baciu din Cluj, asfaltul şi betonul îşi fac încet, încet loc printre copaci. Un drum întreg străbate acum pădurea, iar proiectul urbanistic e abia la început. Ecologiştii sunt revoltaţi, dar edilii spun că proiectul are toate avizele legale. 

Adrian Dohotaru, activist de mediu: Noi o vrem rezervată ca o arie naturală, ca o pădure de protecţie pentru clujeni, nu o zonă care este urbanizată, nu o zonă prin care vom avea trafic auto din aceste dezvoltări imobiliare extrem de haotice din Floreşti, dar care afectează şi oraşul Cluj-Napoca.

Bogdan Pivariu, primarul comunei Floreşti: Există o autorizaţie emisă cu o lună şi jumătate aproximativ înainte ca eu să depun jurământul pentru preluarea mandatului de primar. Cei din resursele de specialitate verifică ceea ce a fost emis acolo.

Cu toatea astea, firma care amenajat drumul a fost amendată.

Adrian Apostoaie, şef Ocolul Silvic Cluj: Trebuia să ceară un aviz de la noi ca vecini. O parte e în fond forestier şi o parte în afara fondului forestier. El e drum public de 50 de ani, nu de acum. Nu e în administrarea noastră. În hărţile noastre figurează ca drum, dar ca orice drum public. 

Pădurea Hoia Baciu e obiectiv turistic de jumătate de veac. De numele ei se leagă multe legende şi poveşti despre fenomene paranormale. În timp ce unii spun că au văzut ozn-uri, alţii spun că locul e bântuit. 

''Ai sta într-un apartament acolo, la marginea pădurii?

Da, de ce nu...nu cred în aşa ceva. Şi probabil au fost doar speculaţii. Ar fi foarte păcat să se distrugă şi pădurea aceea având în vedere că s-a despădurit aproape în toată împrejurimea Clujului.'' 

Cei care locuiesc în zonă au însă altă părere

Sunt încântaţi de proiect locuitorii celor trei case din zonă, care, până acum, înotau în noroi.

''Vin nebunii ăştia cu ATV-urile, ambalează aici de sperie găinile, câinii, tot. Şi tot, tot macină. Salvarea nu ajunge aici, poliţia nu ajunge, pompierii nu au cum să ajungă aici.''

''Aici poţi să faci baie, în baltă. Aşa e în veci. Să vezi numai când ploua un pic, să vezi aici 10-20 de bucăţi, aşa se face drumul de nu poţi să ieşi afară.''

Ecologiştii vor organiza sâmbătă un protest pentru a cere anularea autorizaţiei de construcţie a blocurilor.

Ți-a plăcut acest articol?

cluj ecologisti
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024