Primavara din mijlocul iernii
Una caldă, una rece. Temperaturile se joacă pe harta României. În trei zile, sunt înregistrate diferenţe de 30 de grade celsius. În nord, avalanşele le dau bătăi de cap drumarilor. În sud, soarele e de Martie
De Redactia Observator la 10.01.2015, 20:03Una caldă, una rece. Temperaturile se joacă pe harta României. În trei zile, sunt înregistrate diferenţe de 30 de grade celsius. În nord, avalanşele le dau bătăi de cap drumarilor. În sud, soarele e de Martie
Meteorologii avertizează că trebuie să verificăm bine termometrele înainte de a ieşi din casă. Vremea este capricioasă.
Până spre seara, drumarii s-au chinut să dezăpezească drumurile din nordul ţării. Pentru şoferi, noaptea a fost un coşmar alb. Au fost prizonierii iernii, pe şoselele din Maramureş.
De la nord la sud, s-a simţit diferenţa. În trei zile, temperaturile au urcat brusc 30 de grade. De la minus 20, la plus 10. Ca primăvara. Bineînţeles, că nici vremea bună nu mulţumeşte pe toată lumea.
Din păcate, meteorologii nu vin cu veşti bune. A fost emisă o atenţionare de cod galben pentru viscol în toate zonele montane din ţară, valabilă până luni la ora 12. Vântul va avea rafale de peste 80-90 de km pe ora. Iar stratul de zăpadă va ajunge chiar şi la peste 140 de centimetri la Bâlea Lac. Partea bună e că nu vom mai avea prea curând geruri năpraznice, de minus 20 de grade.