Protest în București: Circulația rutieră a fost restricționată în centrul Capitalei
Circulaţia rutieră a fost restricţionată în Piaţa Universităţii din Capitală. Măsuri similare au fost luate şi pe mai multe artere din zonă.
De Redactia Observator la 20.01.2018, 19:57Circulaţia rutieră a fost restricţionată în Piaţa Universităţii din Capitală. Măsuri similare au fost luate şi pe mai multe artere din zonă, până la Piaţa Romană şi, respectiv, până la Piaţa Victoriei.
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, circulaţia rutieră este restricţionată în Piaţa Universităţii încă de la ora 18.30, dar şi pe arterele din zonă, până la Piaţa Romană, respectiv până la Piaţa Victoriei şi între Universitate şi Piaţa Rosetti, şi între Universitate şi strada Colţei.
Mii de oameni au ieșit la protest în Piaţa Universităţii din Capitală, blocând circulaţia după ce au intrat pe carosabil, iar jandaramii au luat gardurile care blocau iniţial accesul în stradă. Un troleibuz şi alte câteva maşini au rămas în trafic.
Oamenii protestează faţă de modificarea legilor justiţiei, a Codurilor penale, precum şi faţă de introducerea Declaraţiei 600.
La 19: 30 manifestanţii au planificat un marș către Palatul Parlamentului, cu opriri la sediul Avocatului Poporului, Curtea Constituţională şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. La ora 21:00, la Palatul Parlamentului, cei prezenţi ar urma să facă un live pe Facebook, de pe telefon, cu lanterna aprinsă, în timp este intonat Imnul de Stat al României.
Sursa: News.ro