Tânără din Constanţa, violată de fostul iubit. Bărbatul din Polonia, venit în vizită la ea, a ajuns în arest
Un bărbat din Polonia, de 36 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a agresat şi violat fosta prietenă, o femeie de 32 de ani din Constanţa, el fiind dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
De Redactia Observator la 03.06.2017, 14:18Un bărbat din Polonia, de 36 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a agresat şi violat fosta prietenă, o femeie de 32 de ani din Constanţa, el fiind dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Constanţa, pe data de 29 mai, un bărbat din Polonia, în vârstă de 36 de ani, a făcut o vizită la locuinţa fostei prietene, o femeie în vârstă de 32 de ani, din Constanţa.
La un moment dat, cei doi au început să se certe, iar bărbatul a agresat-o pe femeie, a violat-o, după care i-a furat şi telefonul mobil.
“În urma unor acţiuni specifice poliţieneşti, în cooperare cu lucrători ai Poliţiei de Frontieră Române şi cu sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Constanţa, poliţiştii constănţeni l-au reţinut pe cetăţeanul polonez, la data de 1 iunie, pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.
În 2 iunie, polonezul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa, care a decis arestarea sa preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Constanţa. Bărbatul a fost dus în arestul IPJ Constanţa.
Sursa: News.ro