Tocătoarele, element de bază în bucătărie. Făuritorii spun povestea din spatele tradiţiei
Cum şi unde găsim spiritul tradiţional românesc şi în Bucureşti. Restaurantele sunt închise, dar poveştile rămân şi sunt numai bune de povestit. În materialul următor vă arătăm cum se fac tocătoarele.
De Rosse Stan la 07.04.2021, 14:54- Tocătoarele sunt un element de bază în bucătărie
- Făuritorii spun povestea din spatele tradiţiei
Stilul tradiţional rămâne unul dintre preferatele românilor. Fie accente integrate într-un design modern, fie un întreg ansamblu care ne duce cu gândul la diverse regiuni din ţară.
Andrei Dinescu, proprietar restaurant: Este vorba de mâncarea tradiţională redescoperită. Până să apară restaurantul acesta nu exista nimic de gourmet românesc. Sarmalele sunt fierte în vin, fără apă cu carne de gâscă şi mirodenii. Toate ingredientele astea erau în reţetele tradiţionale de pe zonă. În comunism, din sărăcie şi lipsă de ingrediente s-au degradat reţetele.
Bunicul lui Andrei obişnuia să gătească în stil mediteranean şi a transmis mai departe această pasiune. Aşa că în design-ul restaurantului regăsim modele tradiţionale puse în valoare de un iz modern, cum ar fi figurinele din lego.
Andrei Dinescu, proprietar restaurant: Toată partea asta a bucătăriei este făcută din bucăţi ale unor case de la ţară. Erau în ruină, au luat bucăţi şi le-au recuperat. Scaunele sunt făcute din doage, butoaie vechi, desfăcute şi transformate în scaune. După ce a apărut restaurantul asta a început să apară în alte restaurante, de exemplu, ideea asta de masă lungă din lemn.
Cum apare pasiunea pentru a duce tradiţia mai departe
De aceste elemente de mobilier, dar şi multe altele, se ocupă făuritorii. Lucian este unul dintre ei. Şi-a descoperit pasiunea în urmă cu doi ani când a început să facă tocătoare sau, dacă folosim denumirea populară - funduleţe din lemn.
''Ce vrei să fac cu creionul ăsta?
Să îţi desenezi propriul funduleţ.
Pot să fac orice formă.
Sunt 2 reguli. Una, faci ce vrei, a doua, foloseşte toată suprfaţa.''
După aceea, se finisează, se ştampilează şi se dă cu elei pentru a-l hrăni. Lucian deja ne-a pregătit un surpriză. Într-o bucată de lemn care avea o gaură în mijloc, a pus o bucată dintr-o lavalieră şi a acoperit-o cu răşină epoxidică.
Lucian Pupăzan, făuritor: Am pus răşină pentru fundal. Acum este stabilizat, urmează partea finală în care turnăm răşină până sus. Folosiţi tocătoarele, altfel lemnul se usucă, se strâmbă, se face urât.
Partea bună este că tocătoarele pot fi trimise în revizie dacă au mai mult de 3 cm grosime. Sau atârnate pe perete.