Antena LIVE

Curs valutar

Umilită de medici şi de statul român, a apelat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a câştigat

Umilită de medici şi de instituţiile unui stat care nu are milă de pacienţii lui, o româncă a luptat până în pânzele albe. Şi a câştigat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate, acolo unde statul român i-a refuzat-o.

De la 26.09.2014, 20:07
WhatsApp
Vezi și:

Umilită de medici şi de instituţiile unui stat care nu are milă de pacienţii lui, o româncă a luptat până în pânzele albe. Şi a câştigat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate, acolo unde statul român i-a refuzat-o.

Femeia a trăit 13 ani de chin, după o lucrare stomatologică ratată. Iar statul român n-a vrut nici măcar să-i spună dacă medicul a greşit.

Totul a început în 2001, când femeia a mers la un medic stomatolog, pentru o proteză dentară. Medicul i-a făcut lucrarea, dar după câteva şedinţe pacienta a observat că nu i se potriveşte. Nu putea închide gura şi avea dureri şi sângerări. Deşi s-a plâns medicului, acesta i-a garantat că lucrarea e perfectă.

Decizia emisă de Colegiul Medicilor Bucureşti a fost în favoarea pacientei, în sensul că medicul s-a angajat să efectueze o nouă proteză.

Totuşi, decizia, trimisă prin Poştă, n-ar fi ajuns şi la pacientă.

Pacienta l-a dat atunci în judecată pe medicul stomatolog. A urmat un lung şir de procese şi o nouă expertiză medicală, de data aceasta la Iaşi. În tot acest timp, starea ei de sănătate se înrăutăţea. În cele din urmă, judecătorii au decis să îl achite pe medic.pentru că pacienta ar fi fost vinovată că nu s-a tratat, după ce acesta a greşit. Femeia nu s-a lăsat şi a cerut dreptate peste hotare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social umilita medici proces castigat
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024