Un orfan cu handicap psihic şi fizic a fost rănit grav după ce un copac s-a prăbuşit peste el
Inconştienţa, iresponsabilitatea şi nepăsarea statului trimit din nou un copil în spital. Un băiat cu probleme psihice şi dizabilităţi fizice a fost grav rănit după ce un copac s-a prăbuşit peste el, pe trotuar.
De Redactia Observator la 21.04.2014, 09:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Era puţin trecut de ora 5 când băiatul de 15 ani trecea pe Bulevardul Kiseleff din Capitală. Singur. Într-o clipă, s-a trezit trântit la pământ de un copac smuls din rădăcină. Rănit, dar conştient, a reuşit să sune la 112.
Nu era deloc un copil oarecare. Băiatul, cu probleme psihice şi deficienţe locomotorii, provine dintr-un centru pentru copii cu nevoi speciale. Unul de stat.
Este reacţia unor angajaţi ai unui astfel de centru special atunci când am vrut să ne interesăm de regimul copiilor. În astfel de locuri, şi în casele de tip familial, supravegherea permanentă este prima regulă. Asta nu înseamnă că aşa se şi întâmplă.
Câteva minute mai târziu, copiii pe care dealtfel i-am găsit singuri, recunosc că nu sunt mereu supravegheaţi. Ştiu asta chiar şi cei din familii obişnuite, cu care se joacă în curtea blocului.
Până acum, autorităţile responsabile cu toaletarea şi securizarea arborilor cu probleme nu vrut să explice cum de a fost posibil ca pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Capitală, un copil să fie rănit de un copac căzut din senin. La fel cum nici cei care răspund de soarta copilul nu au vrut să spună nimic.