Juan Izquierdo, fotbalistul uruguaian care s-a prăbuşit pe gazon în timpul unui meci din Copa Libertadores, a murit
Fotbalistul uruguaian Juan Izquierdo, care s-a prăbuşit pe gazon zilele trecute, în urma unui meci jucat în Copa Libertadores, a murit la numai 27 de ani.
De Redactia Observator la 28.08.2024, 15:18- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Juan Izquierdo era legitimat la Nacional Montevideo, echipă din ţara natală, iar pe 22 august s-a prăbuşit pe gazon, în timpul unui meci jucat împotriva echipei FC Sao Paulo, în deplasare, în Copa Libertadores.
Izquierdo a intrat la pauza meciului cu FC Sao Paulo, pierdut, cu 0-2, dar în ultimele minute ale jocului s-a prăbuşit pe gazon, fără să fie atins de cineva sau ceva. Fotbalistul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Albert Einstein, din Sao Paulo, iar după circa cinci zile de la momentul respectiv, medicii i-au declarat decesul.
Juan Izquierdo avea 27 de ani şi a suferit, în timpul meciului, de o tulburare a ritmului cardiac. Ulterior, la spital, pe fondul problemelor cu inima, fotbalistul ar fi suferit şi un stop cardio-respirator care, în cele din urmă, i-a fost fatal.
Decesul lui Izquierdo a reprezentant o lovitură devastatoare pentru fotbaliştii lui Nacional Montevideo şi nu numai. Echipa antrenată de Martin Lasarte şi-a amânat, deja, două meciuri din campionat, cele cu Liverpool Montevideo, care ar fi trebuit să se joace pe 30 august, şi cu Wanderers, care ar fi trebuit să se joace pe 3 septembrie.
Juan Izquierdo a evoluat, de-a lungul timpului, doar în campionatul din Uruguay, cu excepţia unei scurte perioade petrecută, în 2021, la Atletico San Luis, în Mexic.