Mike Tyson, criza de ulcer în avion, în drum spre L.A. Peste 2 luni va lupta cu youtuberul american Jake Paul
Pugilistul Mike Tyson, fostul campion mondial la categoria grea, a acuzat, duminică, probleme de sănătate în timp ce se afla la bordul unui avion care îl ducea de la Miami la Los Angeles.
De Redactia Observator la 28.05.2024, 16:23Potrivit relatărilor din presa americană, pugilistul în vârstă de 57 de ani a suferit o criză de ulcer înainte de aterizarea pe aeroportul LAX. El a fost preluat de personalul medical la aterizare, întârziind ieşirea din avion a celorlalţi pasageri cu jumătate de oră.
Lupta Mike Tyson - Jake Paul va avea loc
Anterior, personalul avionului a încercat chiar să găsească medici printre pasageri pentru a-i veni în ajutor lui Tyson, relatează news.ro. Un reprezentant al boxerului a asigurat că Tyson este acum "sănătos". Peste aproape două luni, el urmează să se lupte cu cu youtuberul american Jake Paul, pe stadionul AT&T din Arlington (Texas).
Jake Paul a dat asigurări că lupta, care va fi difuzată pe Netflix, va avea loc. Enervat de zvonurile privind o posibilă anulare, el a postat pe reţelele de socializare următorul mesaj: "Oamenii sunt atât de pasionaţi să inventeze porcării. Nu s-a schimbat nimic, lupta va avea loc".