Antena LIVE

Curs valutar

Video

Posibilul sfârşit al aventurii australiene ar putea însemna pentru Novak Djokovic un final controversat de carieră

Djokovic, dublă greşeală. Tenismenul numărul 1 al lumii riscă să fie deportat în orice clipă, după ce Australia i-a retras viza pentru a doua oară. Au invocat siguranţa publică, având în vedere că tensimenul de 34 de ani nu este vaccinat. Mai mult, dovezile privind trecerea prin boală ridică multe semne de întrebare. Dacă ordinul de deportare nu va fi anulat, Nole va fi obligat să părăsească Australia rapid.

De la 14.01.2022, 21:11

Australia îi mai ia un set lui Novak Djokovic. Nevaccinat, cu două vize anulate şi în centrul unui scandal de proporţii planetare, Nole este hotărât să bată toate recordurile şi să obţină al 21-lea titlu de Grand Slam masculin. 

Mircea Meşter, jurnalist sportiv: Sunt absolut convins că miza lui a devenit şi să dovedească că nu va câştiga doar meciurile de tenis, ci va câştiga implicit împotriva regulilor unui stat precum Australia.

Noua decizie de retragere a vizei este lovitura pe care tenismenul n-a anticipat-o. Cum turneul va începe luni, avocaţii sârbului au mai puţin de două zile la dispoziţie să obţină o nouă anulare a deportării şi o nouă viză. Miza este uriaşă. Scandalul îl poate costa pe sârb 3 ani de interdicţii în Australia şi chiar cariera. 

Mircea Meşter, jurnalist sportiv: Pierdem noi, public, pierde, implicit, turneul, pentru că lumea nu mai e atentă la tenis, aşa cum ar trebui, pierde Djokovic, evident, a pierdut o grămadă de imagine în ultimele zile din cauza inconsistenţelor.

Pe acelaşi subiect

"Măsura luată de Ministrul imigraţiei, aceea de a anula viza domnului Djokovic, are la bază argumente precum apărarea sănătăţii şi ordinii interne, deci interesul public."

Scandalul a depăşit sfera sportului şi s-a transformat într-o dezbatere globală asupra drepturilor nevaccinaţilor. Sârbul a făcut mai multe remarci sceptice la adresa vaccinării şi este deja supranumit NOVAX Djokovic. Australienii îl văd ca pe o ameninţare pentru sănătatea publică.

Pentru guvernul Scott Morrison, miza este şi politică. Alegerile federale urmează să aibă loc în mai. 

Barnaby Joyce, vicepremier: Indiferent dacă eşti jucător de tenis, Regele Spaniei sau regina Angliei, nu poţi veni aici să te aştepţi să ţi se aplice alte reguli decât celorlalţi.

Djokovic urmează să fie din nou intervievat de autorităţi

Până la o decizie finală a instanţei, Djokovic nu va fi deportat. Din motive de siguranţă, va aştepta decizia în biroul avocaţilor săi. Mâine va fi intervievat de autorităţile poliţiei de frontieră din nou. Djokovic ar fi minţit în formularul de localizare: nu a trecut deplasările în Serbia şi Spania dinaintea sosirii în Australia. Există semne de întrebare şi asupra datei la care a fost depistat cu covid.

''Novak Djokovic joacă un meci cu publicul australian şi cu autorităţile din toată lumea. Este un antivaccinist care nu are tupeul sau decenţa să recunoască deschis acest lucru!''

În faţa centrului pentru imigranţi unde Djokovic şi-a petrecut 4 nopţi la sosirea în Australia, imigranţii protesteză deja.

''Sunt revoltată, sunt furioasă!''

''Pentru sârbi, Australia nu mai există!''

Ana Constantin
australian open covid novak djokovic tenis vaccin
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024