Rayo Vallecano - FC Barcelona 1-2, victorie cu ghinion pentru catalani
FC Barcelona a trecut pe primul loc în Primera Division, după ce s-a impus marţi seara, scor 2-1, pe terenul lui Rayo Vallecano, în etapa a treia a campionatului de fotbal al Spaniei.
De Redactia Observator la 28.08.2024, 14:13- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Gazdele au deschis scorul în minutul 9, prin Unai Lopez, şi au condus la pauză, dar în cele din urmă au cedat în faţa celebrei maşinării de pase a Barcelonei, care a întors rezultatul în partea a doua a jocului.
Pedri a egalat în minutul 60, din pasa lui Raphinha, iar Dani Olmo a adus victoria catalanilor în minutul 82, mijlocaşul marcând la primul meci în tricoul grupării catalane. Graţie acestui succes, FC Barcelona a urcat pe locul 1 în Primera Division şi va rămâne pe primul loc, indiferent de rezultatele înregistrate în meciurile care au mai rămas de jucat din etapa a treia a campionatului de fotbal al Spaniei.
Totuşi, victoria Barcelonei a fost una tristă, lucru remarcat inclusiv de antrenorul Hansi Flick. Asta pentru că, în ultimele minute ale meciului, catalanii l-au pierdut pe închizătorul Marc Bernal, 17 ani, acesta suferind o gravă accidentare la genunchi.
Primele estimări arată că Bernal ar putea să lipsească cel puţin şase luni de pe gazon. Cu toate acestea, este puţin probabil ca gruparea catalană să încerce să-i aducă un înlocuitor, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.