Roger Federer, în lacrimi la meciul de retragere jucat alături de rivalul şi prietenul său de-o viaţă, Nadal. "Mi-am dorit să mă simt aşa la final!"
Roger Federer şi-a încheiat aseară cariera fabuloasă într-un meci la dublu, alături de bunul său prieten, Rafael Nadal. Legendarul tenisman elveţian a disputat ultima sa partidă la Londra, după 24 de ani de competiţii la cel mai înalt nivel. Jucătorul supranumit Mister Perfect a fost ovaţionat, a plâns şi a râs alături de colegi şi familie.
De Redactia Observator la 24.09.2022, 20:56După două ore şi 15 minute de joc, legenda tenisului a fost aplaudată la scenă deschisă de toți spectatorii veniți să își vadă idolul pe teren pentru ultima oară. Federer a fost pur şi simplu copleşit de emoţie şi a început să plângă: "Se simte exact ca o sărbătoare. Mi-am dorit să mă simt aşa la final şi este exact ce am sperat, aşa că vă mulţumesc! Vă mulțumesc tuturor, vă mulțumesc. Vă iubesc pe toți. A fost o călătorie uimitoare. Vă mulțumesc tuturor!"
Roger Federer s-a retras din tenis
La cel mai emoţionant moment din întreaga sa carieră, elveţianul a avut alături şi familia. Seara a fost una cu adevărat magică. Ca şi în celalalte peste 1.500 de meciuri, Mister Perfect a făcut spectacol. Federer şi Nadal au fost învinşi până la urmă de mult mai tinerii lor adversari.
Spaniolul, rivalul dar şi prietenul său de o viaţă, a fost cel mai afectat de retragere. Cei doi s-au îmbrăţişat de mai multe ori, ba chiar la un moment dat s-au ţinut de mână în timp ce stăteau pe bancă. "A fost o mare onoare să fac parte din acest moment uimitor al istoriei sportului nostru", a mărturisit Nadal.
- Roger Federer se retrage. "Domnul Tenis" dispută ultimul meci al carierei: va evolua la dublu, la Laver Cup,...
- Sezonul marilor retrageri din tenis. Mesajul Serenei Williams pentru Roger Federer: "Căile noastre au fost mereu...
- Rafael Nadal, prima reacţie după ce Federer a anunţat că se retrage: "Mi-aş fi dorit ca această zi să nu vină...
Recorduri greu de egalat, de-a lungul carierei
Alături de Mister Perfect au fost la ultima partidă oficială toate numele grele din tenis. Novak Djokovic, Andy Murray, Stefanos Tsitsipas, Bjorn Borg sau John McEnroe l-au aplaudat minute în şir pe cel care a adus o eleganţă de neegalat în acest sport. Cu o carieră de peste două decenii, jucătorul pleacă din tenis cu recorduri greu de egalat: 103 titluri ATP, cu care a ajuns pe locul 2 într-un clasament al tuturor timpurilor. Roger Federer deține şi recordul de titluri la Wimbledon, 8.