Roger Federer se retrage. "Domnul Tenis" dispută ultimul meci al carierei: va evolua la dublu, la Laver Cup, alături de prietenul şi rivalul său Rafael Nadal
Elveţianul Roger Federer va evolua, vineri seară, la Londra, în ultimul său meci al carierei de peste 20 de ani, la dublu, la Laver Cup, urmând să facă echipă cu prietenul dar şi rivalul său, spaniolul Rafael Nadal, notează news.ro.
De Redactia Observator la 24.09.2022, 14:04"Am 41 de ani. Am jucat peste 1.500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul a fost mult mai generos cu mine decât aş fi visat vreodată şi acum trebuie să înţeleg când este momentul să îmi închei cariera competitivă", a spus Federer în 15 septembrie, când şi-a anunţat retragerea. Laver Cup este ultima sa competiţie, iar campionul elveţian va face pereche cu Rafael Nadal, spaniolul afirmând că va fi un "moment istoric şi de neuitat".
Roger Federer se retrage. Are în palmares 20 de trofee de Grand Slam
Cei doi vor evolua contra americanilor Jack Sock şi Frances Tiafoe. Partida este a doua din sesiunea de vineri seară, primul meci urmând să înceapă la ora locală 19.00 (ora 21.00 - ora României). Roger Federer a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive (2 februarie 2004 – 18 august 2008). Are în palmares 20 de trofee de Grand Slam: şase Australian Open, unul French Open, opt Wimbledon şi cinci US Open consecutive.
A obţinut 1251 de victorii în circuitul ATP, fiind depăşit doar de Jimmy Connors (1.274). În plus, Federer a câştigat 103 trofee în circuitul ATP. Legendarul elveţian a câştigat de şase ori Turneul Campionilor, un record.