Invenții trăsnite din Japonia: hârtia igienică pentru telefon sau hotelul cu capsule
Din dorinţa de a sparge tiparele, dar şi pentru a avea o viaţă cât mai confortabilă, experţii de la Tokyo au inventat o serie de produse care au uimit lumea!
De Redactia Observator la 05.02.2019, 19:58Din dorinţa de a sparge tiparele, dar şi pentru a avea o viaţă cât mai confortabilă, experţii de la Tokyo au inventat o serie de produse care au uimit lumea! Filtrul individual pentru cafea sau hârtia igienică pentru smartphone sunt doar două din cele mai trăznite invenţii din Japonia.
O companie din Japonia a oferit doamnelor o alternativă uimitoare pentru a le salva de plasele de cumpărături. Astfel, în loc să îşi îngrămădeasă produsele într-o pungă, ele pot opta pentru tricouri comprimate. Mai exact, bluzele sunt împăturite într-atât de bine încât par a fi o cărticică.
O invenţie la fel de uimitoare este şi filtrul individual pentru cafea. Asta se aşează în interiorul unei căni peste care se toarnă apă fierbinte. Cafeaua se face instantaneu, iar oamenii nu mai sunt nevoiţi să aştepte după espressor.
La mare modă printre turişti, hotelul cu capsule este alegerea perfectă pentru a economisi bani şi spaţiu. Capsula vine la pachet cu televizor şi internet. Hotelul este împărţit, însă, în două zone: cea pentru femei şi cea pentru bărbaţi.
Deşi pare greu de crezut o companie de telefoane mobile a creat hârtia igienică pentru smartphone-uri. Invenţia uluitoare se află, însă, doar în toaletele de pe Aeroportul Internaţional Narita. Scopul hârtiei minuscule - spun experţii - este de a elimina bacteriile care se pot depune pe ecran.