Bloggeri români, voluntari pentru Munţii Poiana Ruscă. Au pus osul la treabă şi amenajează trasee turistice
Munții Poiana Ruscă vor avea noi trasee turistice. Autoritățile hunedorene au marcat traseul, au făcut băncuțe și au montat hamace unde turiștii se pot relaxa. Au apelat şi la voluntari, aleşi din rândul bloggerilor. În felul acesta s-au ales şi cu mână de lucru, dar şi cu promovare.
De Redactia Observator la 13.05.2022, 11:30- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
La nici 20 de kilometri de Castelul Corvinilor se întinde Ţinutul Pădurenilor. O zonă cu 40 de sate şi cătune, întinsă pe culmile Munţilor Poiana Ruscă. Drumurile de acces au fost asfaltate în ultimii ani, iar acum a venit rândul traseelor turistice să fie amenajate.
Va fi un traseu marcat în Ţinutul Pădurenilor de către craioveni şi ne dorim să vină cât mai multă lume aici, pe traseul ăsta, să se bucure de natură, spune un voluntar.
Trasee turistice, construite cu ajutorul bloggerilor
Lucrările au fost făcute de autorităţile din comuna hunedoreană Cerbăl cu sprijinul mai multor bloggeri din ţară, care s-au oferit voluntari.
- "E spectaculos prin toată povestea lui" Cel mai vechi lăcaş de cult din România, atrage tot mai mulţi turişti,...
- Cel mai spectaculos turn al Castelului Corvinilor a fost redeschis pentru public. Reacția turiștilor: A fost foarte...
- Un lac de acumulare din Hunedora, adevăratul paradis al păsărilor sălbatice. "E un rai al fotografiilor"
Mircea Costa, primar Cerbăl: Am apelat la ei pentru că mijloacele lor de comunicare sunt mult mai eficiente şi sunt convins că informaţia va ajunge la mulţi doritori de drumeţii şi iubitori de natură.
E o zonă foarte frumoasă şi merită amenajată şi descoperită, spune un voluntar.
De-a lungul traseului au fost montate şi hamace pentru relaxarea turiștilor. Acestea vor putea fi folosite şi pentru lectură în aer liber.
Mircea Costa, primar Cerbăl: Chiar la începutul traseului ne gândim să amenajam şi o bibliotecă în aer liber, cu câteva cărţi despre ţinutul pădurenilor.
Noul traseu din Ţinutul Pădurenilor poate fi parcurs în două ore. În zonă s-au construit deja pensiuni, dar şi puncte gastronomice unde vizitatorii pot încerca produsele tradiţionale.