Aproape toată ţara a intrat sub avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Vreme severă până la noapte
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri dimineață, noi avertizări de vreme severă. De astăzi, de la ora 10.00, au intrat în vigoare o alertă cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii, în aproape toată țara, dar şi o informare de furtuni în cea mai mare parte a ţării.
De Redactia Observator la 29.05.2024, 10:15Codul galben este în vigoare începând de miercuri, ora 10.00, până la ora 23.00. În acest interval, în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și pe alocuri de peste 40...50 l/mp.
Informare de ploi în cea mai mare parte a țării, vânt și grindină
- Furtuni şi vijelii peste România, în următoarele ore. Ploile torenţiale şi grindina au făcut prăpăd în mai...
- Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vânt în două judeţe din ţară. Alertă ANM pentru furtuni puternice
- Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara. Vreme severă până joi seară
De asemenea, meteorologii anunță că, de miercuri dimineața până joi seara, va ploua în cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15...25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp, potrivit ANM.
Înnorări, ploi moderate și grindină în Bucureşti
Conform prognozei speciale valabilă de miecuri, ora 10.00, până joi, ora 20.00, vremea în București va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse moderate cantitativ (10...15 l/mp), descărcări electrice și posibil grindină.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi miercuri de 22...23 de grade și joi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 12...14 grade.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și