Stradă transformată în ștrand în București, după furtuna de vineri după-amiază (Video)
O stradă din București a devenit un adevărat ștrand, după furtuna de vineri după amiază. Copii și tineri pot fi văzuți în apa care a acoperit carosabilul și trotuarul.
De Cristian Toteştean la 21.06.2019, 19:28O stradă din București a devenit un adevărat ștrand, după furtuna de vineri după amiază. Copii și tineri pot fi văzuți în apa care a acoperit carosabilul și trotuarul.
Scena a fost filmată pe o stradă din zona Parcului Carol. Canalizarea nu a putut face față cantității de apă, în timpul furtunii, iar toată zona a fost inundată.
O înregistrare video postată pe Facebook arată copiii jucându-se în apă, ca într-un bazin.
”Mulțumim, Primaria Capitalei și Apa Nova Bucureşti, pentru o excursie gratuită în Veneția”, se afirmă în postarea de pe Facebook.
Furtuna din București a provocat și pagube, după ce 6 copaci s-au prăbușit pe străzi. Cel puțin 4 mașini au fost avariate. Pe strada Știrbei Vodă, o schelă uriașă s-a prăbușit, sub rafalele de vânt. O altă schelă, de pe Bulevardul Elisabeta, a fost avariată.