Antena LIVE
Document

Vremea 31 iulie 2022. Se răcește afară și sunt așteptate furtuni cu ploi torențiale, fulgere și grindină

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 31 iulie 2022.

De la 30.07.2022, 15:27
Vremea 31 iulie 2022 Profimedia Images (arhivă)

Vremea va fi în general instabilă în jumătatea de est a teritoriului, unde vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și pe arii restrânse grindină. Pe alocuri ploile vor avea și caracter torențial, astfel că, mai ales în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 40...50 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales pe parcursul zilei, când pe arii restrânse vor fi averse posibil însoțite de descărcări electrice, iar vântul va prezenta intensificări temporare (viteze în general de 45...55 km/h). Temperaturile maxime vor scădea și în sud, centru și est, și se vor încadra în general între 22 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în partea continentală a Dobrogei, unde și indicele temperatură umezeală (ITU) va mai atinge și depăși ușor pragul criric de 80 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 și 22 de grade. Spre sfârșitul intervalului, izolat în special în depresiunile intramontane se va semnala ceață.

Prognoza meteo București

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor fi mai scăzute față de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu o probabilitate mai mare dimineața și din nou în a doua parte a zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16...17 grade.

Vremea la munte

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice în scădere în toată zona montană. Cu precădere în masivele sudice și estice vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Pe alocuri ploile vor avea și caracter torențial, astfel că, mai ales în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Vremea pe litoral

Vremea se va menține caldă, dar va deveni în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare după-amiaza și noaptea, când trecător vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 31 de grade, iar cele minime între 20 și 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 și 27 de grade.

Ți-a plăcut acest articol?

iulie vremea prognoza meteo temperaturi
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024