Observator » Ştiri economice » 29 de oraşe şi regiuni din SUA care îţi dau bani ca să te muţi acolo. Care sunt condiţiile

29 de oraşe şi regiuni din SUA care îţi dau bani ca să te muţi acolo. Care sunt condiţiile

Podul Golden Gate 29 de oraşe şi regiuni din SUA care îţi dau bani ca să te muţi acolo. Care sunt condiţiile - Shutterstock
Larisa Andreescu | Timp citire: 14 minute
Publicat la 20.08.2026, 10:32 | Modificat la 20.08.2026, 10:40

Munca de la distanţă şi căutarea unor locuinţe mai accesibile au schimbat harta mutărilor, atât în Europa, cât şi în Statele Unite. Oraşe şi comunităţi care până acum treceau neobservate încearcă să atragă noi locuitori cu bani cash, ajutor pentru cumpărarea unei case, terenuri gratuite, internet, spaţii de coworking sau chiar plata creditelor pentru studii.

Unele dintre programe sunt dedicate exclusiv angajaţilor care lucrează de la distanţă, în timp ce altele îi vizează pe cei care vor să cumpere sau să construiască o casă ori să îşi găsească un loc de muncă în comunitatea respectivă.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Tulsa Remote. Lillian Griffith s-a mutat din Alpharetta, Georgia, în Tulsa, Oklahoma, în august 2022 şi a primit 10.000 de dolari doar pentru relocare. Femeia, care lucrează ca inginer de date, spunea că programul nu este rezervat persoanelor cu salarii foarte mari, ci încearcă să atragă oameni care pot contribui la comunitate.

Şi autorităţile locale văd aceste stimulente drept o investiţie pe termen lung. În Perry County, Indiana, unde noii rezidenţi pot primi 7.000 de dolari, reprezentanţii organizaţiei locale de dezvoltare spun că obiectivul este evitarea declinului populaţiei şi atragerea de noi familii. Iar tot mai multe oraşe recurg la această modalitate de a atrage nu doar turişti, ci oameni noi în comunitate.

Articolul continuă după reclamă

1. Baltimore, Maryland. 5.000 de dolari pentru cumpărarea unei locuinţe

Programul Buying Into Baltimore oferă 5.000 de dolari pentru avans şi costurile de încheiere a tranzacţiei unor viitori proprietari aleşi prin tragere la sorţi.

Pentru a intra în program, participanţii trebuie să ia parte la eveniment care implică turul oraşului, organizat de trei ori pe an. Apoi au la dispoziţie 10 zile lucrătoare pentru a face o ofertă pentru o locuinţă, a primi acceptul proprietarului şi a obţine contractul de vânzare.

Programul nu este limitat la persoanele care îşi cumpără prima casă, însă proprietatea trebuie folosită ca reşedinţă principală.

Pe acelaşi subiect

2. Belleville, Kansas. Până la 35.000 de dolari pentru construirea unei case

Micul oraş Belleville, din Republic County, oferă până la 35.000 de dolari celor care construiesc o locuinţă.

Programul include un grant de bază de 25.000 de dolari pentru construirea unei case unifamiliale. Cei ale căror locuinţe se numără printre primele cinci construite în limitele oraşului pot primi încă 10.000 de dolari.

Solicitanţii trebuie să aplice prin biroul de dezvoltare economică al oraşului sau să colaboreze cu o bancă locală înainte de începerea lucrărilor. După aprobare, construcţia trebuie să înceapă în maximum 30 de zile.

Belleville oferă şi alte avantaje angajaţilor remote: până la 1.500 de dolari anual, timp de cinci ani, pentru creditele de studii şi până la 3.000 de dolari pentru cei care ajung să lucreze pentru instituţiile primăriei. 

3. Bemidji, Minnesota. Internet gratuit şi acces la coworking

Oraşul Bemidji, cu aproximativ 15.000 de locuitori, oferă angajaţilor remote şase luni de internet gratuit, un abonament de un an la un spaţiu de coworking şi un an de membru în Camera de Comerţ din Bemidji.

Noii rezidenţi primesc şi acces gratuit la diferite programe şi evenimente comunitare.

Pentru a fi eligibili, trebuie să lucreze în principal de acasă şi să se mute de la o distanţă de cel puţin 100 de kilometri.

4. Cedar Rapids, Iowa. 5.000 de dolari pentru angajaţii remote

Cedar Rapids, al doilea oraş ca mărime din Iowa şi un important centru de producţie, oferă 5.000 de dolari persoanelor care locuiesc în afara statului şi acceptă să se mute acolo.

Oraşul este prezentat drept cel mai mare centru de procesare a porumbului din lume şi găzduieşte companii importante, printre care Collins Aerospace şi Nordstrom, potrivit Business Insider.

Doritorii trebuie să lucreze de la distanţă, să câştige cel puţin 55.000 de dolari anual şi să se mute în maximum şase luni de la aprobare.

5. Columbus, Georgia. 5.000 de dolari cash şi beneficii totale de 8.700 de dolari

Columbus, un oraş de aproximativ 200.000 de locuitori aflat la graniţa dintre Georgia şi Alabama, oferă 5.000 de dolari angajaţilor remote care se mută acolo.

Pachetul include şi şase luni de acces la un spaţiu de coworking, o întâlnire la cafea cu primarul şi două nopţi de cazare pentru o vizită înainte de relocare. Valoarea totală a beneficiilor ajunge la 8.700 de dolari.

Solicitanţii trebuie să fie angajaţi cu normă întreagă, să câştige cel puţin 75.000 de dolari anual şi să locuiască la cel puţin 150 de km de Columbus în momentul înscrierii.

6. Fort Wayne, Indiana. Ajutor de până la 5% din preţul casei

Cumpărătorii unei locuinţe în Fort Wayne pot primi până la 5% din valoarea proprietăţii pentru avans şi costurile aferente achiziţiei.

Programul este disponibil atât celor care cumpără pentru prima dată, cât şi celor care au mai avut o locuinţă.

Solicitanţii trebuie să lucreze cu un creditor aprobat, să aibă un scor de credit de cel puţin 640 şi venituri ale gospodăriei de maximum 126.000 de dolari, în funcţie de limitele stabilite pentru comitat.

Cei care cumpără prima locuinţă trebuie să urmeze şi un curs de educaţie pentru viitorii proprietari.

7. Hamilton, Ohio. Bani pentru plata creditelor de studii

Hamilton, un oraş de aproximativ 63.000 de locuitori situat la circa 50 de km nord de Cincinnati, încearcă să atragă absolvenţi recenţi printr-un program de şcolarizare. Beneficiarii pot primi până la 15.000 de dolari pentru plata creditelor de studii.

Pentru eligibilitate, candidaţii trebuie să fi absolvit în ultimii şapte ani un program STEAM - ştiinţă, tehnologie, inginerie, arte sau matematică şi să nu locuiască deja în Hamilton.

Doritorii trebuie să plănuiască mutarea într-unul dintre cartierele urbane indicate de oraş şi să demonstreze că au un loc de muncă în oraş sau un job full-time pe care îl pot desfăşura de la distanţă. Au prioritate persoanele dispuse să se implice în comunitate.

8. Hutchinson, Kansas. Până la 2.500 de dolari pentru prima casă

Hutchinson, un oraş de aproximativ 40.000 de locuitori, îi ajută pe chiriaşii nou-veniţi să devină proprietari.

Cei care se mută într-unul dintre cartierele eligibile - College Grove, Creekside, Founders, Grace Arbor, Houston Whiteside Historic District sau Midtown - pot primi până la 2.500 de dolari sub formă de fonduri pentru achiziţia primei locuinţe.

9. Jackson, Michigan. Până la 25.000 de dolari pentru avans

Jackson, un oraş de aproximativ 31.000 de locuitori, încearcă să atragă noi rezidenţi prin construcţia de locuinţe şi ajutor financiar pentru cumpărători.

Oraşul intenţionează să construiască 100 de case cu unul sau două dormitoare pe terenuri rezidenţiale libere. Preţul anunţat pentru fiecare este de 175.000 de dolari.

Cumpărătorii eligibili, cu venituri de până la 120% din venitul median al zonei, pot primi până la 25.000 de dolari pentru avans.

În plus, aceştia sunt încurajaţi să solicite încă 10.000 de dolari prin Michigan State Housing Development Authority.

10. Estul statului Kentucky. Până la 7.500 de dolari pentru mutare

Organizaţia nonprofit Shaping Our Appalachian Region, cunoscută drept SOAR, încearcă să combată scăderea populaţiei din zonele rurale şi montane ale statului Kentucky.

Programul oferă angajaţilor remote 5.000 de dolari pentru relocare, plus un bonus de 2.500 de dolari dacă partenerul acestora îşi găseşte un loc de muncă în educaţie sau sănătate. Sunt eligibile 34 de comitate din estul statului.

Candidaţii trebuie să aibă venituri de cel puţin 70.000 de dolari şi să locuiască în afara statului Kentucky la momentul aplicării.

11. Ketchikan, Alaska. Bani anual şi internet gratuit

Oraşul de coastă Ketchikan a lansat programul Choose Ketchikan pentru a atrage noi rezidenţi.

Solicitanţii trebuie să aibă peste 18 ani, să fie angajaţi şi să locuiască în afara statului Alaska, lucrând de la distanţă pentru o companie aflată tot în afara statului. Noii rezidenţi primesc trei luni de internet de mare viteză gratuit.

În plus, după relocare, rezidenţii statului Alaska pot beneficia de plata anuală acordată prin Permanent Fund Dividend, despre care sursa citată arată că poate ajunge până la 3.000 de dolari sau chiar mai mult, în funcţie de anul respectiv.

12. Macon-Bibb, Georgia. 2.500 de dolari, coworking şi sală

Macon-Bibb oferă 2.500 de dolari angajaţilor remote eligibili care se mută dintr-un alt stat.

Pachetul mai include trei luni de acces la spaţiul de coworking The Office şi un abonament de probă pentru familie, timp de trei luni, la sală.

13. Maine. Până la 25.000 de dolari pentru creditele de studii

Statul Maine oferă un credit fiscal pentru plata împrumuturilor de studii absolvenţilor eligibili care au terminat facultatea după 2007.

Cei care locuiesc în Maine în anul fiscal respectiv pot beneficia de un credit de până la 2.500 de dolari pe an, în limita unui total de 25.000 de dolari.

Pentru absolvenţii facultăţilor STEM există beneficii suplimentare, inclusiv posibilitatea recuperării integrale a taxelor de stat plătite, în anumite condiţii.

14. Manilla, Iowa. Teren gratuit şi cinci ani fără taxe pentru casă

Micul oraş Manilla, din vestul statului Iowa, oferă gratuit loturi de teren celor care vor să construiască o casă unifamilială.

În plus, locuinţele construite pe aceste loturi beneficiază de eliminarea taxelor aferente pentru primii cinci ani.

15. Morgantown şi alte zone din West Virginia. 12.000 de dolari cash

Programul Ascend WV oferă 12.000 de dolari angajaţilor remote din afara statului care se mută în West Virginia.

În Morgantown, solicitanţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani, să poată demonstra că lucrează de la distanţă şi să fie dispuşi să locuiască în oraş timp de doi ani. Cei acceptaţi trebuie să se mute în maximum şase luni şi primesc cei 12.000 de dolari în tranşe lunare. Dacă aleg să cumpere o casă în West Virginia, pot încasa restul banilor într-o singură tranşă.

Programul include şi abonament la un spaţiu de coworking şi acces gratuit la echipamente pentru activităţi în aer liber.

16. Newton, Iowa. 10.000 de dolari la cumpărarea unei case

Newton, aflat la aproximativ 40km est de Des Moines, oferă 10.000 de dolari cumpărătorilor unor locuinţe evaluate la peste 240.000 de dolari. Pentru locuinţele sub acest prag este disponibilă o reducere fiscală pe cinci ani.

În program sunt incluse case unifamiliale nou construite, pentru care lucrările au început în 2020 sau 2021.

Noii rezidenţi primesc şi un pachet "Get to Know Newton", cu cadouri de la afacerile locale şi oportunităţi de participare la evenimente, inclusiv la Iowa Speedway.

17. Noblesville, Indiana. 5.000 de dolari şi beneficii suplimentare

Noblesville, aflat la aproximativ 30 de minute de centrul oraşului Indianapolis, oferă un grant de relocare de 5.000 de dolari.

Pachetul include şi 500 de dolari pentru sănătate şi wellness, precum şi un abonament de un an la un spaţiu local de coworking.

Candidaţii trebuie să lucreze de la distanţă, să câştige cel puţin 80.000 de dolari anual şi să se poată muta în maximum şase luni de la depunerea cererii.

18. Quincy, Illinois. Până la 5.000 de dolari, dar nu pentru angajaţii remote

Quincy, un oraş cu aproximativ 40.000 de locuitori aflat la graniţa cu Missouri, oferă stimulente celor care se mută şi îşi găsesc un loc de muncă în Adams County.

Noii rezidenţi care cumpără o locuinţă pot primi o reducere a impozitului pe proprietate de până la 5.000 de dolari după un an de rezidenţă şi muncă în zonă.

Cei care preferă să închirieze pot primi până la 3.500 de dolari după şase luni. Angajaţii care lucrează exclusiv remote pentru companii din alte zone nu sunt eligibili.

19. Perry County, Indiana. 7.000 de dolari pentru familiile care se mută

Perry County oferă din 2023 câte 7.000 de dolari angajaţilor remote şi familiilor lor. Suma este plătită în două tranşe: 3.500 de dolari la mutare şi 3.500 de dolari după 12 luni.

Familiile primesc şi un pachet de bun venit care include produse locale şi reduceri la servicii precum internetul.

Solicitanţii trebuie să câştige cel puţin 50.000 de dolari anual dintr-un job pe care îl pot păstra după mutare şi să se relocheze în maximum şase luni. Programul urmăreşte să împiedice declinul populaţiei. Până acum, în zonă s-au mutat familii din state precum Florida, Georgia, California şi Massachusetts.

20. Switzerland County, Indiana. 5.000 de dolari pentru angajaţii remote

Switzerland County, aflat la aproximativ o oră sud-est de Cincinnati, găzduieşte localităţile Patriot şi Vevay.

Comitatul oferă 5.000 de dolari angajaţilor remote eligibili care locuiesc în alt stat şi acceptă să se mute aici.

Zona este cunoscută şi pentru tradiţia sa viticolă, celebrată anual prin Swiss Wine Festival.

21. The Shoals, Alabama. 10.000 de dolari plătiţi într-un an

Regiunea The Shoals, care include Florence, Muscle Shoals, Sheffield şi Tuscumbia, oferă 10.000 de dolari angajaţilor remote care se mută în zonă.

Banii sunt plătiţi în trei etape: 2.500 de dolari la început pentru costurile mutării, alţi 2.500 de dolari după şase luni şi 5.000 de dolari la finalul primului an.

Candidaţii trebuie să aibă peste 18 ani, să se poată muta în maximum şase luni, să lucreze pentru un angajator din afara regiunii şi să câştige cel puţin 52.000 de dolari anual.

22. Texarkana, Texas-Arkansas. 5.000 de dolari şi reducere la facultate

Cele două oraşe Texarkana, situate de o parte şi de alta a graniţei dintre Texas şi Arkansas, au o ofertă comună pentru angajaţii remote care se mută în regiune.

Programul include un bonus de relocare de 5.000 de dolari, bilete gratuite la Texarkana Symphony Orchestra şi o reducere de 25% la taxele de şcolarizare la Texas A&M University-Texarkana.

Solicitanţii trebuie să câştige minimum 75.000 de dolari anual.

Ei trebuie să locuiască în afara statului Arkansas sau, dacă sunt deja rezidenţi în Texas, la cel puţin 100 de km de Texarkana.

23. Topeka, Kansas. Până la 15.000 de dolari

Capitala statului Kansas oferă prin programul Choose Topeka până la 15.000 de dolari celor care se mută în oraş şi îşi cumpără o casă, cu condiţia să îşi găsească şi un loc de muncă în zonă.

Angajaţii remote care lucrează pentru companii din afara regiunii pot primi până la 5.000 de dolari pentru chirie sau până la 10.000 de dolari pentru cumpărarea unei locuinţe.

În plus, lanţul Jimmy John's oferă încă 1.000 de dolari celor care se mută în raza de livrare a unuia dintre restaurantele sale.

24. Tucson, Arizona. Beneficii de aproximativ 7.500 de dolari

Programul Remote Tucson oferă angajaţilor remote un pachet de beneficii evaluat la aproximativ 7.500 de dolari.

Acesta include 1.500 de dolari pentru costurile mutării, un an de internet gratuit, acces de probă la spaţii locale de coworking, membru la o instituţie culturală şi oportunităţi de networking.

Solicitanţii trebuie să aibă peste 18 ani, un loc de muncă remote cu normă întreagă în afara zonei şi posibilitatea de a se muta în Tucson în cel mult şase luni.

25. Tulsa, Oklahoma. 10.000 de dolari pentru relocare

Tulsa Remote, lansat în 2018, este unul dintre cele mai cunoscute programe de acest tip din Statele Unite.

Programul oferă 10.000 de dolari persoanelor care se mută în Tulsa, bani care pot fi folosiţi pentru chirie sau pentru cumpărarea unei locuinţe.

Sunt disponibile şi rambursări de până la 500 de dolari pentru călătorie şi un credit Airbnb de 150 de dolari pentru cei care vor să viziteze oraşul înainte de mutare.

Potrivit informaţiilor prezentate de Business Insider, programul a ajutat peste 1.400 de persoane să se mute în Tulsa de la lansare.

Candidaţii trebuie să aibă peste 18 ani, să locuiască în afara statului Oklahoma, să dovedească existenţa unor venituri constante şi să poată lucra de la distanţă. De asemenea, trebuie să se angajeze că vor locui în Tulsa cel puţin un an.

26. West Memphis, Arkansas. Până la 10.000 de dolari şi cină cu primarul

West Memphis, oraş aflat peste fluviul Mississippi faţă de Memphis, Tennessee, oferă până la 10.000 de dolari celor care cumpără o locuinţă.

Chiriaşii pot primi până la 5.000 de dolari.

Prin MakeMyMove, noii rezidenţi beneficiază şi de două nopţi de cazare la Southland Casino Hotel şi de posibilitatea de a lua cina cu primarul.

27. Sudul statului Indiana. 5.000 de dolari pentru relocare

Choose Southern Indiana, lansat în 2021, încearcă să atragă oameni în zonele mai rurale din sudul statului.

Programul are patru componente: pentru angajaţi remote, pentru stimularea angajării, pentru sectorul de apărare şi pentru păstrarea absolvenţilor în regiune.

Majoritatea oferă câte 5.000 de dolari pentru relocare sau pentru rămânerea în sudul statului. În cazul programului legat de angajatori, suma variază între 3.000 şi 5.000 de dolari, în funcţie de salariu.

28. Paducah, Kentucky. 5.000 de dolari pentru angajaţii remote

Paducah, oraş situat pe râul Ohio, la mai puţin de 50 de km de Missouri, oferă 5.000 de dolari angajaţilor remote care se mută acolo.

Banii sunt plătiţi în două tranşe: 2.500 de dolari după stabilirea rezidenţei şi încă 2.500 de dolari la împlinirea unui an de la mutare.

Participanţii trebuie să aibă cel puţin 21 de ani şi să locuiască la minimum 150 de km în afara limitelor oraşului înainte de înscriere.

Cei acceptaţi trebuie să se mute în maximum trei luni şi să accepte în scris să rămână rezidenţi cel puţin încă un an după încheierea primelor 12 luni ale programului.

29. Detroit, Michigan. Până la 15.000 de dolari pentru rezidenţi şi bani pentru nou-veniţi

Programul Make Detroit Home, lansat în 2026, pune la dispoziţie peste 500.000 de dolari pentru 313 persoane, număr ales după prefixul telefonic al oraşului, care se mută în Detroit sau aleg să rămână şi să îşi dezvolte o afacere acolo.

Rezidenţii selectaţi pot primi 15.000 de dolari, bani care pot fi folosiţi pentru o afacere, avansul unei locuinţe, renovarea casei sau subvenţionarea chiriei.

Persoanele care nu locuiesc deja în Detroit pot primi 1.000 de dolari pentru costurile relocării.

Miliardarul Dan Gilbert, preşedintele organizaţiei nonprofit Move Detroit Coalition, a anunţat că va egala suma strânsă de organizaţie în primul an.

El a explicat că Detroit şi statul Michigan au pierdut mult timp tineri absolvenţi foarte bine pregătiţi în favoarea unor oraşe precum New York, Atlanta, Seattle, Miami sau a statului California, iar noul program încearcă să inverseze această tendinţă.