4 greșeli costisitoare pe care le faci atunci când iei un credit. Din cauza lor, ajungi să ai datorii uriașe
Statisticile ne arată că românii au credite în valoare de 74,5 miliarde de lei la bănci sau instituții financiare nebancare.
Statisticile ne arată că românii au credite în valoare de 74,5 miliarde de lei la bănci sau instituții financiare nebancare, iar motivele pentru care apelează la creditare sunt diverse. Fie că vor să își cumpere o locuință, o mașină, electrocasnice sau au nevoie de bani pentru nevoi personale, creditarea este soluția la îndemână pentru milioane de români.
Există însă și mii de cazuri în care cei care au luat credite au ajuns să aibă datorii uriașe, pentru că nu s-au informat bine înainte să semneze contractele. Atunci când iei un credit, este important să știi mai ales ce greșeli să eviți, dacă nu vrei să te numeri și tu printre cei cu restanțe la instituțiile financiare.
Cea mai mare greșeală care îți mărește datoriile
Odată ce ai luat un credit, este important să te asiguri că îl poți achita la timp. Toate instituțiile de creditare au penalizări mari pentru cei care întârzie cu rambursarea împrumutului, așa că riști să ajungi în situația în care vei avea de înapoiat cu mult mai mulți bani decât ți-ai calculat la început. Acum există numeroase astfel de modalități simple pentru rambursarea creditului, care nu îți răpesc mult timp. După cum observi, nu este nevoie să mergi la bănci sau să stai la cozi, ci îți poți face plățile din confortul propriei tale locuințe.
Iei împrumuturi pentru a-ți cumpăra lucruri luxoase
Evită întotdeauna să iei un credit pentru a-ți lua lucruri pe care nu ți le permiți în mod normal și care sunt cu mult peste puterea ta de cumpărare. Apartamentul și mașina pe care le deții ar trebui să reflecte, în mare măsură, situația ta financiară. De exemplu, o persoană cu venituri medii, care își cumpără o casă luxoasă în cel mai bun cartier al orașului, are toate șansele să ajungă pe lista restanțierilor, pentru că nu își va permite acel credit. Același lucru se aplică și în cazul obiectelor de care te poți lipsi. Motivul pentru care împrumuți bani trebuie să fie unul real și practic, iar creditul să fie cea mai avantajoasă soluție la care poți apela.
Faci credite prea mari pentru nevoile tale
Atunci când prinzi o ofertă avantajoasă, este ușor să te lași purtat de val și să iei mai mulți bani decât ai nevoie. Însă, făcând acest lucru, te încarci cu o datorie mai mare, de care vei scăpa mai greu. De exemplu, dacă ai nevoie de bani rapid, pentru o cheltuială mai mare, nu trebuie neapărat să faci un credit pe o perioadă lungă de timp, acesta fiind mai costisitor în cele din urmă. Există și insituții precum cea de mai sus, care îți permite să rambursezi banii ușor, ce acordă credite pe termen scurt, până la următorul salariu. Astfel, plătești mult mai puțin și reușești să îți acoperi cheltuielile urgente.
În schimb, pentru o locuință sau o mașină, este bine să iei în calcul mai multe aspecte. Pune-ți cheltuielile pe hârtie și stabilește suma maximă pe care ai fi dispus să o plătești lunar pentru rată, apoi ia în considerare și faptul că vei scăpa mai repede de datorie, dacă plătești o sumă mai mare lunar. De asemenea, în cazul unui credit pe termen lung, ai de ales între ratele egale și cele descrescătoare, un alt aspect important. Ratele descrescătoare sunt un avantaj pentru cei care vor să aibă o povară financiară din ce în ce mai mică, așa că merită să îți faci un calcul personalizat, pentru a-ți da seama dacă această variantă este cea mai bună pentru tine.
Nu lua credite, dacă nu ai un loc de muncă stabil sau venituri sigure
O altă greșeală este să faci împrumuturi fără să ai certitudinea că vei putea înapoia acei bani. Băncile au un sistem de triere a clienților cărora le împrumută bani, însă pot exista și scăpări, mai ales în cazul împrumuturilor rapide. De aceea, dacă nu ai un loc de muncă stabil, dacă firma la care lucrezi se află într-o situație precară și nu știi sigur cât timp va reuși să mai rămână pe piață sau dacă lucrezi în regim de colaborări, fără să știi exact câți bani vei câștiga lunar, este mai bine să te ții departe de împrumuturi.
În România, 754.228 de oameni aveau restanțe mai mari de 30 de zile, un număr-record înregistrat anul trecut. Iar aceste restanțe înseamnă penalizări usturătoare și de aici la a ajunge într-un impas financiar nu mai este cale lungă. Evită și să îți calculezi ratele pe care ți le permiți mizând pe niște câștiguri din viitor și bazează-te doar pe veniturile tale actuale.
Sursă foto: Shutterstock/Copyright: tanja-vashchuk
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰