Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A investit totul într-un fruct de care mulţi nu au auzit. Se coace după primul ger, iar un kg costă 20 de lei

Agricultorii români vor tot mai mult sa experimenteze. Acum, exoticul le atrage atenţia. În Maramureş, un tânăr și-a investit toate economiile într-o livadă cu fructe, poate neobişnuite pentru români, iar acum culege primele roade.

de Simona Vasiac

la 09.11.2025 , 07:25

"Este un fruct care încă nu a ajuns la maturitate. Observăm culoare este de un maro închis, în timp ce cel necopt este un pic mai deschis la culoare". Aşa arată moşmonul. Este un fruct de care prea puţini români au auzit. Se coace după primul ger, are o aromă ce amintește de măr, pară și gutuie şi este cultivat de secole în Japonia. Acum, a ajuns şi la noi. Paul l-a adus în livada lui şi vrea să îl facă vedetă.

"Am zis că am încercat să merg pe o zonă, pe nişte fructer care sunt mai puţin comune. Singurul dezavantaj este faptul că nu sunt foarte cunoscute, dar în acleaşi timp nu ai foarte mare concurenţă şi inevitabil lumea chiar din curiozitate gustă şi comandă", a declarat Paul Şpan, agricultor. 

Afacerea i-a adus lui Paul o recoltă de 500 de kg în acest an. Şi nu numai datorită moşmonului. În livada de care are grijă şi-a găsit locul şi kaki-ul. "Eu spun că chiar am rămas surprins de producţia pe care au făcut-o, este primul an de recoltă şi în general s-au adaptat foarte bine"

Articolul continuă după reclamă

Producţia e completată şi de smochin. Obişnuit deja cu solul românesc, smochinul poate fi deja cules. Este a doua recoltă din acest an pentru că prima a avut loc la finalul lunii iulie.

"Mi se pare interesant pentru că această chestie ar putea ajuta economia ţării noastre, dar mi se pare o singură problemă, faptul că aceste fructe nu sunt făcute să fie crescute în ţările cu climă precum o are România".

Un kilogram de moșmon se comercializează cu 20 de lei. La acelaşi preţ se găseşte pe piaţă şi kaki-ul românesc.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri economice » A investit totul într-un fruct de care mulţi nu au auzit. Se coace după primul ger, iar un kg costă 20 de lei